How much is the doggy in the window

Locul unde i-am intalnit era unul cu vad comercial: o parcare unde se adunau gospodarii din satele raspandite de-a lungul culoarului Rucar -Bran sa vanda produse facute de ei, in casa. Gasesti pe “botul” masinilor, sau pe alte tarabe improvizate, branza de burduf in coaja de brad, carnati afumati, siropuri naturale din muguri de brad, miere, dulceturi. N-ai cum sa le ignori existenta; acolo e musai sa opresti. E unul din locurile de belvedere ce ofera mai mult decat cele obisnuite pentru ca de acolo poti vedea, in acelasi timp, crestele Pietrei Craiului si Bucegilor. Alaturarea celor doua masive muntoase face peisajul coplesitor. Ochii iti aluneca roata dezmierdand departarile pana cand ajung de unde au plecat iar gandurile ti se lasa in voia coamelor muntoase. Extazul ar fi deplin daca n-ai observa in imediata apropiere un fapt ce te aduce rapid cu picioarele pe pamant.

La inceput nu realizezi ca ghemotoacele de lana expuse spre vanzare sunt catelusi. Unii dintre cei mai dragalasi, ciobanesti mioritici decazuti - fara voia lor - din mareata misiune de a deprinde, pe langa parintii lor, cum sa apere pana la ultima suflare avutul eventual viata stapanului si prietenului lor, omul. Vanzatorii nu cred sa fi fost ciobani. Ciobanii nu ar vinde copiii prietenilor lor.

Tinuti intr-o cutie de carton unde abia aveau loc sa stea, cu toata blanita lor pufoasa, pareau zgribuliti de frig si tristi. Noroc ca erau luati in brate din cand in cand. Lumea se uita la ei si-i puneau repede la loc, din cauza mirosului de excremente capatat din sederea in cutia aceea insalubra.

Incepe sa-mi sune in cap: “Puneti mana pe Vasilica ca sa aveti noroc tot anul !” si revad o scena cu un vanzatorul de noroc intalnit inainte de Anul Nou prin piata. Vasilica era un mielut slabut, insuficient dezvoltat pentru a fi despartit de mama lui si tarat pe strazi...

Sunt pui lipsiti de noroc, care suporta povara singurei lor vinovatii : dragalasenia.