Orasul exotic (3)

Memoria Sulinei
Majoritatea localnicilor nu pot sa indice casa in care a locuit Jean Bart. Intrebi de ea si ti se indica o strada. Cauti casa pe strada respectiva si gasesti casa marelui dirijor George Georgescu. Bine si asa. Sau nu. Casuta respectiva arata jalnic: o casuta de lemn, parasita, cu geamuri sparte. Cu o placa memoriala pe ea. Perseverez in cautarea lui Jean Bart. A fost o vreme in care "Jurnal de bord" m-a fascinat. Urmele lui Jean Bart, pe numele adevarat Eugeniu P. Botez se gasesc de fapt intr-o aripa din batranul far transformat in muzeu. E inchis. Am ratat. Trebuie sa ma intorc intr-o zi.

Localnicii
Sunt amabili si comunicativi. Orientati. Au capacitatea de a te cantari rapid din ochi si de a stabili daca pot sa-ti vanda ceva, de regula peste sau gazduire.
Intr-o curte un localnic cu alura de marinar sesizeaza interesul meu pentru casa lui placata cu lemn pe o parte. Imi spune mandru ca e mai veche de 150 de ani. Ii cer voie sa fotografiez. Casa si omul au un farmec aparte retinut de memoria aparatului de fotografiat. (Pacat ca nu i-am luat adresa sa-i trimit o poza).



















Inevitabil ma intorc la faleza.
Stau pe o banca in asteptarea vaporului langa o o batrana frumoasa cu chip placut si ochi albastrii, intensi. Intra in vorba si dupa ce schimbam doua vorbe imi schiteaza intreaga ei viata. "Al ei" era lipovean... ea venise la niste rude in Sulina. Ivanuska... ehei! Era marinar, inalt, cu pieptul lat, frumos mai era! Cand i-a facut un semn a lasat Banatul ei natal si a venit dupa el... cam asa ceva mi-a povestit dintr-o suflare. Si ea fusese foarte frumoasa, spunea.
Era si acum, alba si frumoasa.

Nea Tone
Cu sepcile pe ochi barcagii asteapta clientii, rabdatori.
Gasim unul dispus sa ne conduca pe canale si pe mare. Judacand dupa infatisarea lui de gras cumsecade te-ai fi asteptat sa ai de-a face mai degraba cu un om comod, usor de indoit si nu cu unul abil care stie precis ce vrea si cum sa obtina. Batem palma. Nu ne tocmim la pret. Chiar daca am fi facut-o nu cred ca am fi avut vreo sansa. Ne-a evaluat dintr-o privire si a stiut cat sa ceara. Cred ca a ghicit si ca are de-a face cu unii care nu se tocmesc.
In ciuda masei corporale considerabile, nea Tone este un om agil. Poate din cauza ca a manuit vaslele si barca de cand se stia. Acum are barca cu motor pe care o conduce cu pricepere. Ajungem intr-o zona unde fluviul intra zburdalnic in mare. Chiar e o zona delimitata. Dintr-o data ne trezim in plina aventura. Incepe sa-mi placa. Plutitul usor s-a sfarsit. Barca salta amplu in sus si in jos. Pentru o clipa am crezut ca ne vom rasturna. Am reusit sa fotografiez zona unde se termina fluviul si incepe marea.

Barcagiul nostru nu se pierde cu firea si taie cu pricepere valurile mari iscate de vant si curentii puternici din zona. Dupa ce marea ne primeste calma profit de un moment de tacere generala si-l intreb daca ar putea trai la munte. "Muntele nu-ti da de mancare" imi raspunde si ma aduce rapid cu picioarele pe pamant. Pentru o clipa crezusem ca as fi putut primi alt raspuns uitand ca ma aflu in inima deltei, acolo unde locuitorii au dobandit arta supravietuirii.

Tags: Sulina, George Georgescu, Jean Bart, Nea Tone