Ultimul drum al marelui poet Adrian Paunescu duce la Eminescu. Oare s-a gandit vreodata in timpul vietii ca va fi inmormantat acolo, cu Luceafarul la cap? As vrea sa afle, ar fi fericit.
De cand l-am pierdut pe Adrian Paunescu, cartile sale, cele doua pe care le am, doar doua, din pacate, nu mai stau in biblioteca. Stau pe masa, la-ndemana. Sambata, la cafeaua bauta in familie am citit cu glas tare o poezie. Am hotarat sa ne bem mereu cafeaua impreuna cu Poetul.
Tarziu te luam din raft,
Te atingem pe coperte,
A trebuit sa mori ca sa invii putin.
Muti ce am fost pentru rostiri perfecte
Surzi ce am fost omenescului chin.
"Mai tarziu", a fi, se dovedeste,
In ciuda a ce se spune,
Prea tarziu. Indeobste,
Intre vii si morti granita se pune.
As vrea sa stiu spre unde te indrepti
Sa pun la cale tapetari cu crin.
Sa te astepte, acolo, intre drepti
Ceva incantator, macar putin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Hai, curaj!