Capitolul 14
Cea de-a cincea planeta era cu totul neobisnuita. Era cea mai mica dintre toate. Cuprindea numai atâta loc cât sa încapa pe ea un felinar si un lampagiu. Micul print nu izbutea sa înteleaga la ce putea fi de folos un felinar si-un lampagiu undeva, pe cer, pe o planeta fara case si fara locuitori. Cu toate acestea, îsi spuse:
„Se prea poate ca omul acesta sa fie un nerod. E totusi mai putin nerod decât regele, decât vanitosul, decât businessmanul si decât betivul. Munca lui macar are o noima. Când îsi aprinde felinarul, e ca si cum ar face sa se mai nasca o stea sau o floare. Când îsi stinge felinarul, îsi adoarme floarea sau steaua. O îndeletnicire foarte frumoasa. Cu adevarat folositoare de vreme ce-i frumoasa.”
Când ajunse pe planeta, îl saluta cuviincios pe lampagiu:
- Buna ziua. De ce-ai stins felinarul?
- Consemnul, raspunse lampagiul. Buna dimineata.
- Cum asa consemnul?
- Consemnul sa-mi sting felinarul. Buna seara.
Si iar îl aprinse.
- Dar de ce l-ai aprins iar?
- Consemnul, raspunse lampagiul.
- Nu pricep, zise micul print.
- Nu-i nimic de priceput, zise lampagiul. Consemnul e consemn. Buna dimineata. Si îsi stinse felinarul.
Apoi îsi sterse fruntea cu o batista cu patratele rosii.
- Am o meserie cumplita. Cândva, avea si ea o chibzuiala. Dimineata stingeam, iar seara aprindeam. Îmi ramânea restul zilei, ca sa ma odihnesc, si restul noptii, ca sa dorm...
- Si pe urma s-a schimbat consemnul?
- Consemnul nu s-a schimbat, zise lampagiul. Tocmai asta e nenorocirea! De la an la an, planeta s-a învârtit din ce în ce mai repede, iar consemnul nu s-a schimbat!
- Si-atunci? zise micul print.
- Si-atunci, pentru ca acum se învârteste o data pe minut, eu nu mai am o clipa de odihna. Aprind si sting o data pe minut!
- Asta-i nostim! La tine zilele tin un minut!
- Ba nu e nostim deloc, zise lampagiul. A trecut o luna de când stam de vorba.
- O luna?
- Da. Treizeci de minute. Treizeci de zile! Buna seara. Si iar aprinse felinarul.
Micul print se uita la el. Îi era drag lampagiul acela atât de credincios consemnului. Îsi aduse aminte de apusurile de soare, în cautarea carora el însusi se ducea odinioara, mutându-se cu scaunul din loc. Vru sa-si ajute prietenul:
- Stii... cunosc eu un mijloc prin care sa te odihnesti ori de câte ori vei vrea...
- Totdeauna vreau, zise lampagiul. Caci poti sa fii credincios si lenes totodata.
Micul print adauga:
- Planeta ta e atât de mica, încât daca faci trei salturi, ai înconjurat-o. N-ai decât sa umbli mai încet, astfel încât sa fii mereu în soare. Când vei vrea sa te odihnesti, umbla... iar ziua are sa tina cât ai sa vrei tu.
- Nu-mi ajuta mare lucru, zise lampagiul. Ceea ce îmi place mie la viata e sa dorm.
- Nu-i chip, zise micul print.
- Nu-i chip, zise si lampagiul. Buna dimineata. Si îsi stinse felinarul.
„Pe acesta, zise micul print, în vreme ce îsi urma calatoria, pe acesta l-ar dispretui toti ceilalti: regele, vanitosul, betivul si businessmanul. Cu toate acestea, e singurul care nu mi se pare caraghios. Poate fiindca se îngrijeste de altceva decât de sine însusi.”
Ofta cu parere de rau si îsi mai spuse:
„E singurul cu care puteam sa ma împrietenesc. Planeta lui e într-adevar atât de mica. Nu e loc pentru doi insi...”
Lucrul pe care micul print nu îndraznea sa si-l marturiseasca nici siesi era ca lui îi parea rau pentru aceasta binecuvântata planeta, mai cu seama din pricina celor o mie patru sute patruzeci de apusuri de soare în douazeci si patru de ore!
Capitolul 15
Cea de-a sasea planeta era o planeta de zece ori mai mare. Traia pe ea un Domn batrân care scria niste carti uriase.
- Ia te uita! Vine un explorator! striga el când îl zari pe micul print.
Micul print se aseza pe masa, ca sa mai rasufle putin. Calatorise pâna acum atât de mult!
- Dincotro vii? îl întreba Domnul cel batrân.
- Ce-i cartea asta groasa? zise micul print. Ce faceti dumneavoastra aici?
- Sunt geograf, zise Domnul cel batrân.
- Ce este un geograf?
- E un savant care stie unde se afla marile, fluviile, orasele, muntii si pustiurile.
- Foarte interesant, zise micul print. În sfârsit, o meserie adevarata! Si arunca o privire de jur-împrejur pe planeta geografului. Nu mai vazuse niciodata o planeta atât de mareata.
- Este tare frumoasa planeta dumneavoastra. Se gasesc si oceane pe-aici?
- N-as putea sa stiu, spuse geograful.
- Oh! (Micul print era dezamagit) Dar munti?
- N-as putea sa stiu, zise geograful.
- Dar orase, si fluvii, si pustiuri?
- Nici asta n-as putea sa-ti spun, zise geograful.
- Dar dumneavoastra sunteti geograf!
- Întocmai, zise geograful, numai ca eu nu sunt explorator. Duc mare lipsa de exploratori. Nu geograful e acela care face numaratoarea oraselor, a fluviilor, a marilor, a oceanelor si a pustiurilor. Geograful e un om prea important ca sa hoinareasca. El nu-si paraseste biroul, ci vin exploratorii la el. Le pune întrebari si îsi face însemnari dupa amintirile lor. Iar daca amintirile vreunuia i se par demne de luat în seama, geograful pune sa se faca cercetari cu privire la moralitatea exploratorului.
- Si de ce, ma rog?
- Pentru ca daca un explorator ar minti, în cartile de geografie s-ar produce catastrofe. La fel si în cazul unui explorator care ar bea prea mult.
- Cum asa? întreba micul print.
- Pentru ca betivii vad dublu. Geograful, atunci, ar însemna doi munti, acolo unde de fapt nu se afla decât unul singur.
- Stiu pe cineva, zise micul print, care ar fi un prost explorator.
- Se poate. Cum ziceam, daca moralitatea exploratorului pare multumitoare, se trece la cercetari în legatura cu descoperirea lui.
- Se duce cineva acolo, ca sa vada?
- Nu. E prea multa bataie de cap. I se cere însa exploratorului sa aduca probe.
Daca, de pilda, e vorba despre descoperirea unui munte, i se cere sa aduca niste pietre mari.
Deodata, geograful se tulbura:
- Ei, dar tu vii de departe! Tu esti explorator! Fa-mi o descriere a planetei tale!
Si geograful, dupa ce-si deschise registrul, îsi ascuti creionul. Povestirile exploratorilor sunt însemnate mai întâi cu creionul. Ca sa fie însemnate cu cerneala, se asteapta pâna când exploratorul vine cu probele.
- Asadar? întreba geograful.
- O! La mine, zise micul print, nu prea ai ce vedea, e loc putin de tot. Am trei vulcani. Doi vulcani activi si un vulcan stins. Însa nu se stie niciodata.
- Nu se stie niciodata, zise geograful.
- Mai am si o floare.
- Noi nu însemnam florile, zise geograful.
- Cum asa? E tot ce poate fi mai frumos!
- Pentru ca florile sunt efemere.
- Ce înseamna „efemere”?
- Geografiile, zise geograful, sunt cartile cele mai de pret dintre toate cartile.
Ele nu se învechesc niciodata. Se întâmpla foarte rar ca un munte sa-si schimbe locul. Foarte rar un ocean se goleste de apa. Noi scriem despre lucruri eterne.
- Dar vulcanii stinsi se pot trezi, îl întrerupse micul print. Ce înseamna „efemer”?
- Noua ne e tot una daca vulcanii sunt stinsi sau daca sunt treji, zise geograful. Însemnatate pentru noi are numai muntele. El nu e schimbator.
- Dar ce înseamna „efemer”? starui micul print, care în viata lui nu renuntase la o întrebare, de vreme ce-o pusese.
- Înseamna „ceva amenintat sa piara în curând”.
- Floarea mea e amenintata oare sa piara în curând?
- Bineînteles!
„Floarea mea e efemera”, îsi zise micul print, „si nu are decât patru spini, ca sa se apere de lume! Iar eu am lasat-o singura acasa!”
Aceasta a fost cea dintâi tresarire a caintei sale. Îsi regasi însa cumpatul:
- Pe unde ma sfatuiesti sa mai merg? întreba el.
- Pe planeta Pamânt, raspunse geograful. Are o faima buna...
- Si micul print pleca, gândindu-se la floarea lui.
Capitolul 16
Ce-a de-a saptea planeta a fost, prin urmare, Pamântul.
Pamântul nu e o planeta oarecare! Poti numara pe el o suta unsprezece regi (fara a-i uita, bineînteles, pe regii negri), sapte mii de geografi, noua sute de mii de businessmani, sapte milioane si jumatate de betivi, trei sute unsprezece milioane de vanitosi, adica vreo doua miliarde de oameni mari.
Ca sa va puteti face o parere despre întinderea Pamântului, am sa va spun ca, înainte de nascocirea luminii electrice, trebuia întretinuta acolo, pe întreg cuprinsul celor sase continente ale sale, o adevarata armata de patru sute saizeci si doua de mii cinci sute unsprezece lampagii.
Daca te uitai la el ceva de mai departe, aveai în fata ochilor o priveliste încântatoare. Miscarile acestei armate erau diriguite ca acelea ale unui balet de opera.
Venea mai întâi rândul lampagiilor din Noua Zeelanda si din Australia. Apoi, dupa ce-si aprindeau felinarele, acestia plecau la culcare. Intrau atunci în dans, la rândul lor, lampagiii din China si Siberia. Apoi si ei se furisau pe nesimtite în culise. Atunci venea rândul lampagiilor din Rusia si din Indii. Apoi, al celor din Africa si Europa. Apoi, al celor din America de Sud. Apoi, al celor din America de Nord. Si niciodata nu stricau rânduiala intrarii lor în scena. Era maret!
Numai lampagiul singurului felinar de la Polul Nord si confratele sau, cel cu singurul felinar de la Polul Sud, duceau un trai trândav si de nepasare: lucrau de doua ori pe an.
Capitolul 17
Când vrei sa faci o gluma, se întâmpla sa mai si minti câte putin. N-am fost nici eu prea cinstit când v-am vorbit de lampagii. Ma tem ca nu cumva aceia care n-o cunosc sa-si faca o parere gresita despre planeta noastra. Oamenii, pe Pamânt, ocupa foarte putin loc. Daca cele doua miliarde de locuitori care împânzesc Pamântul ar sta în picioare, nitel înghesuiti, ca la un miting, ei ar încapea cu usurinta într-o piata publica de douazeci de mile lungime, pe douazeci de mile latime. Omenirea ar putea fi îngramadita pe cea mai marunta insulita din Pacific.
Oamenii mari, de buna seama, nu va vor crede. Îsi închipuie ca ocupa mult loc.
Se socotesc grozavi, ca baobabii. Asa ca ar trebui sfatuiti sa calculeze singuri. Caci nu mai pot de dragul cifrelor: lucrul acesta le va fi pe plac. Voi însa nu va pierdeti vremea cu pedepse scolaresti. E de prisos. Aveti încredere în mine.
Micul print, asadar, când ajunse pe Pamânt, se mira foarte mult ca nu vede pe nimeni. Tocmai începuse sa se teama ca nu cumva sa fi gresit planeta, când un inel de culoarea lunii se misca pe nisip.
- Buna seara, rosti micul print, oarecum la întamplare.
- Buna seara, rosti sarpele.
- Pe ce planeta am cazut? întreba micul print.
- Pe Pamânt, în Africa, raspunse sarpele.
- Aha!... Va sa zica nu se afla nimeni pe Pamânt?
- Aici e pustiu. În pustiuri nu e nimeni. Pamântul e mare, zise sarpele.
Micul print se aseza pe-o piatra si-si înalta ochii catre cer:
- Ma întreb, zise el, daca nu cumva stelele sunt luminate numai pentru ca astfel fiecare, cândva, sa poata gasi propria lui stea. Priveste planeta mea. E chiar deasupra noastra... Dar cât e de departe!
- E frumoasa, zise sarpele. Ce cauti tu pe-aici?
- Am niste necazuri cu o floare, zise micul print.
- Aha! facu sarpele. Si tacura amândoi.
- Unde sunt oamenii? vorbi în cele din urma micul print. Te simti cam singur în pustiu...
- Singur te simti si printre oameni, zise sarpele.
Micul print îl privi îndelung.
- Esti un animal ciudat, îi spuse el într-un târziu. Subtire ca un deget...
- Sunt însa mai puternic decât degetul unui rege, zise sarpele.
Micul print zâmbi:
- Prea puternic nu esti tu... n-ai nici macar labe... nici macar nu poti calatori...
- As putea sa te duc mai departe decât o corabie, zise sarpele.
Se încolaci, ca o bratara de aur, pe glezna micului print:
- Pe acela pe care-l ating, îl redau pamântului din care a iesit, mai zise. Tu însa esti neprihanit si vii de pe o stea...
Micul print nu raspunse nimic.
- Mi-e mila de tine, esti atât de plapând pe Pamântul asta plin de granit! As putea sa te ajut într-o buna zi, daca-ti pare prea rau dupa planeta ta. As putea...
- Oh! Am înteles prea bine, rosti micul print, dar de ce vorbesti mereu în enigme?
- Eu pe toate le dezleg, zise sarpele.
Si tacura amândoi.
Capitolul urmator
„Se prea poate ca omul acesta sa fie un nerod. E totusi mai putin nerod decât regele, decât vanitosul, decât businessmanul si decât betivul. Munca lui macar are o noima. Când îsi aprinde felinarul, e ca si cum ar face sa se mai nasca o stea sau o floare. Când îsi stinge felinarul, îsi adoarme floarea sau steaua. O îndeletnicire foarte frumoasa. Cu adevarat folositoare de vreme ce-i frumoasa.”
Când ajunse pe planeta, îl saluta cuviincios pe lampagiu:
- Buna ziua. De ce-ai stins felinarul?
- Consemnul, raspunse lampagiul. Buna dimineata.
- Cum asa consemnul?
- Consemnul sa-mi sting felinarul. Buna seara.
Si iar îl aprinse.
- Dar de ce l-ai aprins iar?
- Consemnul, raspunse lampagiul.
- Nu pricep, zise micul print.
- Nu-i nimic de priceput, zise lampagiul. Consemnul e consemn. Buna dimineata. Si îsi stinse felinarul.
Apoi îsi sterse fruntea cu o batista cu patratele rosii.
- Am o meserie cumplita. Cândva, avea si ea o chibzuiala. Dimineata stingeam, iar seara aprindeam. Îmi ramânea restul zilei, ca sa ma odihnesc, si restul noptii, ca sa dorm...
- Si pe urma s-a schimbat consemnul?
- Consemnul nu s-a schimbat, zise lampagiul. Tocmai asta e nenorocirea! De la an la an, planeta s-a învârtit din ce în ce mai repede, iar consemnul nu s-a schimbat!
- Si-atunci? zise micul print.
- Si-atunci, pentru ca acum se învârteste o data pe minut, eu nu mai am o clipa de odihna. Aprind si sting o data pe minut!
- Asta-i nostim! La tine zilele tin un minut!
- Ba nu e nostim deloc, zise lampagiul. A trecut o luna de când stam de vorba.
- O luna?
- Da. Treizeci de minute. Treizeci de zile! Buna seara. Si iar aprinse felinarul.
Micul print se uita la el. Îi era drag lampagiul acela atât de credincios consemnului. Îsi aduse aminte de apusurile de soare, în cautarea carora el însusi se ducea odinioara, mutându-se cu scaunul din loc. Vru sa-si ajute prietenul:
- Stii... cunosc eu un mijloc prin care sa te odihnesti ori de câte ori vei vrea...
- Totdeauna vreau, zise lampagiul. Caci poti sa fii credincios si lenes totodata.
Micul print adauga:
- Planeta ta e atât de mica, încât daca faci trei salturi, ai înconjurat-o. N-ai decât sa umbli mai încet, astfel încât sa fii mereu în soare. Când vei vrea sa te odihnesti, umbla... iar ziua are sa tina cât ai sa vrei tu.
- Nu-mi ajuta mare lucru, zise lampagiul. Ceea ce îmi place mie la viata e sa dorm.
- Nu-i chip, zise micul print.
- Nu-i chip, zise si lampagiul. Buna dimineata. Si îsi stinse felinarul.
„Pe acesta, zise micul print, în vreme ce îsi urma calatoria, pe acesta l-ar dispretui toti ceilalti: regele, vanitosul, betivul si businessmanul. Cu toate acestea, e singurul care nu mi se pare caraghios. Poate fiindca se îngrijeste de altceva decât de sine însusi.”
Ofta cu parere de rau si îsi mai spuse:
„E singurul cu care puteam sa ma împrietenesc. Planeta lui e într-adevar atât de mica. Nu e loc pentru doi insi...”
Lucrul pe care micul print nu îndraznea sa si-l marturiseasca nici siesi era ca lui îi parea rau pentru aceasta binecuvântata planeta, mai cu seama din pricina celor o mie patru sute patruzeci de apusuri de soare în douazeci si patru de ore!
Capitolul 15
Cea de-a sasea planeta era o planeta de zece ori mai mare. Traia pe ea un Domn batrân care scria niste carti uriase.
- Ia te uita! Vine un explorator! striga el când îl zari pe micul print.
Micul print se aseza pe masa, ca sa mai rasufle putin. Calatorise pâna acum atât de mult!
- Dincotro vii? îl întreba Domnul cel batrân.
- Ce-i cartea asta groasa? zise micul print. Ce faceti dumneavoastra aici?
- Sunt geograf, zise Domnul cel batrân.
- Ce este un geograf?
- E un savant care stie unde se afla marile, fluviile, orasele, muntii si pustiurile.
- Foarte interesant, zise micul print. În sfârsit, o meserie adevarata! Si arunca o privire de jur-împrejur pe planeta geografului. Nu mai vazuse niciodata o planeta atât de mareata.
- Este tare frumoasa planeta dumneavoastra. Se gasesc si oceane pe-aici?
- N-as putea sa stiu, spuse geograful.
- Oh! (Micul print era dezamagit) Dar munti?
- N-as putea sa stiu, zise geograful.
- Dar orase, si fluvii, si pustiuri?
- Nici asta n-as putea sa-ti spun, zise geograful.
- Dar dumneavoastra sunteti geograf!
- Întocmai, zise geograful, numai ca eu nu sunt explorator. Duc mare lipsa de exploratori. Nu geograful e acela care face numaratoarea oraselor, a fluviilor, a marilor, a oceanelor si a pustiurilor. Geograful e un om prea important ca sa hoinareasca. El nu-si paraseste biroul, ci vin exploratorii la el. Le pune întrebari si îsi face însemnari dupa amintirile lor. Iar daca amintirile vreunuia i se par demne de luat în seama, geograful pune sa se faca cercetari cu privire la moralitatea exploratorului.
- Si de ce, ma rog?
- Pentru ca daca un explorator ar minti, în cartile de geografie s-ar produce catastrofe. La fel si în cazul unui explorator care ar bea prea mult.
- Cum asa? întreba micul print.
- Pentru ca betivii vad dublu. Geograful, atunci, ar însemna doi munti, acolo unde de fapt nu se afla decât unul singur.
- Stiu pe cineva, zise micul print, care ar fi un prost explorator.
- Se poate. Cum ziceam, daca moralitatea exploratorului pare multumitoare, se trece la cercetari în legatura cu descoperirea lui.
- Se duce cineva acolo, ca sa vada?
- Nu. E prea multa bataie de cap. I se cere însa exploratorului sa aduca probe.
Daca, de pilda, e vorba despre descoperirea unui munte, i se cere sa aduca niste pietre mari.
Deodata, geograful se tulbura:
- Ei, dar tu vii de departe! Tu esti explorator! Fa-mi o descriere a planetei tale!
Si geograful, dupa ce-si deschise registrul, îsi ascuti creionul. Povestirile exploratorilor sunt însemnate mai întâi cu creionul. Ca sa fie însemnate cu cerneala, se asteapta pâna când exploratorul vine cu probele.
- Asadar? întreba geograful.
- O! La mine, zise micul print, nu prea ai ce vedea, e loc putin de tot. Am trei vulcani. Doi vulcani activi si un vulcan stins. Însa nu se stie niciodata.
- Nu se stie niciodata, zise geograful.
- Mai am si o floare.
- Noi nu însemnam florile, zise geograful.
- Cum asa? E tot ce poate fi mai frumos!
- Pentru ca florile sunt efemere.
- Ce înseamna „efemere”?
- Geografiile, zise geograful, sunt cartile cele mai de pret dintre toate cartile.
Ele nu se învechesc niciodata. Se întâmpla foarte rar ca un munte sa-si schimbe locul. Foarte rar un ocean se goleste de apa. Noi scriem despre lucruri eterne.
- Dar vulcanii stinsi se pot trezi, îl întrerupse micul print. Ce înseamna „efemer”?
- Noua ne e tot una daca vulcanii sunt stinsi sau daca sunt treji, zise geograful. Însemnatate pentru noi are numai muntele. El nu e schimbator.
- Dar ce înseamna „efemer”? starui micul print, care în viata lui nu renuntase la o întrebare, de vreme ce-o pusese.
- Înseamna „ceva amenintat sa piara în curând”.
- Floarea mea e amenintata oare sa piara în curând?
- Bineînteles!
„Floarea mea e efemera”, îsi zise micul print, „si nu are decât patru spini, ca sa se apere de lume! Iar eu am lasat-o singura acasa!”
Aceasta a fost cea dintâi tresarire a caintei sale. Îsi regasi însa cumpatul:
- Pe unde ma sfatuiesti sa mai merg? întreba el.
- Pe planeta Pamânt, raspunse geograful. Are o faima buna...
- Si micul print pleca, gândindu-se la floarea lui.
Capitolul 16
Ce-a de-a saptea planeta a fost, prin urmare, Pamântul.
Pamântul nu e o planeta oarecare! Poti numara pe el o suta unsprezece regi (fara a-i uita, bineînteles, pe regii negri), sapte mii de geografi, noua sute de mii de businessmani, sapte milioane si jumatate de betivi, trei sute unsprezece milioane de vanitosi, adica vreo doua miliarde de oameni mari.
Ca sa va puteti face o parere despre întinderea Pamântului, am sa va spun ca, înainte de nascocirea luminii electrice, trebuia întretinuta acolo, pe întreg cuprinsul celor sase continente ale sale, o adevarata armata de patru sute saizeci si doua de mii cinci sute unsprezece lampagii.
Daca te uitai la el ceva de mai departe, aveai în fata ochilor o priveliste încântatoare. Miscarile acestei armate erau diriguite ca acelea ale unui balet de opera.
Venea mai întâi rândul lampagiilor din Noua Zeelanda si din Australia. Apoi, dupa ce-si aprindeau felinarele, acestia plecau la culcare. Intrau atunci în dans, la rândul lor, lampagiii din China si Siberia. Apoi si ei se furisau pe nesimtite în culise. Atunci venea rândul lampagiilor din Rusia si din Indii. Apoi, al celor din Africa si Europa. Apoi, al celor din America de Sud. Apoi, al celor din America de Nord. Si niciodata nu stricau rânduiala intrarii lor în scena. Era maret!
Numai lampagiul singurului felinar de la Polul Nord si confratele sau, cel cu singurul felinar de la Polul Sud, duceau un trai trândav si de nepasare: lucrau de doua ori pe an.
Capitolul 17
Când vrei sa faci o gluma, se întâmpla sa mai si minti câte putin. N-am fost nici eu prea cinstit când v-am vorbit de lampagii. Ma tem ca nu cumva aceia care n-o cunosc sa-si faca o parere gresita despre planeta noastra. Oamenii, pe Pamânt, ocupa foarte putin loc. Daca cele doua miliarde de locuitori care împânzesc Pamântul ar sta în picioare, nitel înghesuiti, ca la un miting, ei ar încapea cu usurinta într-o piata publica de douazeci de mile lungime, pe douazeci de mile latime. Omenirea ar putea fi îngramadita pe cea mai marunta insulita din Pacific.
Oamenii mari, de buna seama, nu va vor crede. Îsi închipuie ca ocupa mult loc.
Se socotesc grozavi, ca baobabii. Asa ca ar trebui sfatuiti sa calculeze singuri. Caci nu mai pot de dragul cifrelor: lucrul acesta le va fi pe plac. Voi însa nu va pierdeti vremea cu pedepse scolaresti. E de prisos. Aveti încredere în mine.
Micul print, asadar, când ajunse pe Pamânt, se mira foarte mult ca nu vede pe nimeni. Tocmai începuse sa se teama ca nu cumva sa fi gresit planeta, când un inel de culoarea lunii se misca pe nisip.
- Buna seara, rosti micul print, oarecum la întamplare.
- Buna seara, rosti sarpele.
- Pe ce planeta am cazut? întreba micul print.
- Pe Pamânt, în Africa, raspunse sarpele.
- Aha!... Va sa zica nu se afla nimeni pe Pamânt?
- Aici e pustiu. În pustiuri nu e nimeni. Pamântul e mare, zise sarpele.
Micul print se aseza pe-o piatra si-si înalta ochii catre cer:
- Ma întreb, zise el, daca nu cumva stelele sunt luminate numai pentru ca astfel fiecare, cândva, sa poata gasi propria lui stea. Priveste planeta mea. E chiar deasupra noastra... Dar cât e de departe!
- E frumoasa, zise sarpele. Ce cauti tu pe-aici?
- Am niste necazuri cu o floare, zise micul print.
- Aha! facu sarpele. Si tacura amândoi.
- Unde sunt oamenii? vorbi în cele din urma micul print. Te simti cam singur în pustiu...
- Singur te simti si printre oameni, zise sarpele.
Micul print îl privi îndelung.
- Esti un animal ciudat, îi spuse el într-un târziu. Subtire ca un deget...
- Sunt însa mai puternic decât degetul unui rege, zise sarpele.
Micul print zâmbi:
- Prea puternic nu esti tu... n-ai nici macar labe... nici macar nu poti calatori...
- As putea sa te duc mai departe decât o corabie, zise sarpele.
Se încolaci, ca o bratara de aur, pe glezna micului print:
- Pe acela pe care-l ating, îl redau pamântului din care a iesit, mai zise. Tu însa esti neprihanit si vii de pe o stea...
Micul print nu raspunse nimic.
- Mi-e mila de tine, esti atât de plapând pe Pamântul asta plin de granit! As putea sa te ajut într-o buna zi, daca-ti pare prea rau dupa planeta ta. As putea...
- Oh! Am înteles prea bine, rosti micul print, dar de ce vorbesti mereu în enigme?
- Eu pe toate le dezleg, zise sarpele.
Si tacura amândoi.
Capitolul urmator
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Hai, curaj!