Dimineti de duminica

- Ce faci, citesti?
- Dupa cum se vede! ii raspunde el, deranjat chipurile, ca si cand ar fi ignorat ca s-a trezit si ea, lucru pe care chiar daca ar fi vrut nu ar fi avut cum sa-l faca, pentru ca ea, imediat ce "invia", devenea un mecanism incomod. Fie se intindea "cu zbarnait" adica isi incorda trupul si membrele si emitea un fel de zbarrr, fie zicea: "gata, m-am trezit!" si se ridica in sezut pentru ca imediat dupa aceea sa se pravaleasca pe perna, sa se culce la loc, uite asa, ca sa dea cu tifla zilei care voia sa fie inceputa si de care ei putin ii pasa - nu voia s-o inceapa, si pace, ca sa se razbune pe zilele lucratoare.
Se culca la loc e un fel de a spune...Nu statea locului mai mult de-o clipa, timp in care se prefacea ca doarme si ca sforaie rasunator, apoi radea de propriile sunete. Dupa ce termina cu zbarnaitul sau galgaielile de ras, gasea, neaparat, altceva de facut, ca acum, cand, labartandu-se in tot patul, prinse a se vaicari:
- Nu mai am loc in pat, m-am marit peste noapte, ce ma fac?...
- Nu mai spune! Te-ai marit! spuse el si lasa cartea din mana, ia sa vedem noi cum te-ai marit.
Si se apuca s-o masoare, cu sarutari, din cap pana-n picioare.

* * *

O alta duminica...
- A, deja te-ai trezit? De ce te uiti pe fereastra? Ce vezi? - rosti ea rapid o serie scurta de intrebari.
- Nimic, ce sa vad!
- Atunci de ce te mai uiti?
- Nici nu te-ai trezit bine si esti intrebacioasa...
- Esti morocanos? - il intreaba, ingrosandu-si glasul.
- Nu sunt morocanos - raspunde.
- Nu sunt morocanos - il ingana ea.
- Ce faci, ma ingani?
- Ce faci, ma ingani?
- O fi vreun ecou in casa asta, zice el siret, capituland.
- N-o fi! striga ea si sare langa el apucandu-i o ureche si tragand-o usor in sus, ca un fel de mustrare.