Capitolul precedent
Capitolul 27
Iar de-atunci au trecut, iata, sase ani... Întâmplarea aceasta n-am mai povestit-o nimanui. Camarazii mei, când m-au vazut, au fost nespus de bucurosi ca mai traiam. Eram îndurerat, dar lor le-am spus: „Sunt ostenit...” Acum mi-a mai trecut putin. Adica... nu chiar de tot. Stiu însa bine ca s-a-ntors acasa, pe planeta lui, deoarece, în revarsatul zorilor, nu i-am mai gasit trupul. Nu era un trup atât de greu... Si mi-e drag, noaptea, sa ascult stelele. E ca si cum as asculta cinci sute de milioane de clopotei...
Numai ca, iata, se petrece un lucru nemaipomenit. Botnitei pe care i-am desenat-o micului print, am uitat sa-i adaug legatoarea de piele. N-o fi putut s-o puna niciodata la botul oii lui. Si-atunci, ma-ntreb: „Oare ce s-a petrecut acolo? Se prea poate ca oaia sa fi mâncat floarea...”
Uneori îmi spune: „De buna seama, nu! Micul print, în fiecare noapte, îsi închide floarea sub clopotu-i de sticla si pazeste bine oaia...” Atunci sunt fericit. Si stelele, toate, râd încetisor.
Alteori îmi spun: „Te mai fura câteodata gândul si-i de-ajuns! A uitat, într-o seara, de clopotul de sticla, ori poate oaia, peste noapte, a iesit din lada ei pe nesimtite...” Si-atunci toti clopoteii se preschimba-n lacrimi!...
Totul, acolo, e învaluit într-o adânca taina. Pentru voi, care de asemeni îl iubiti pe micul print, ca si pentru mine, nimic în univers nu mai ramâne cum a fost, de vreme ce undeva, acolo, nu se stie unde, o oaie, pe care n-o cunoastem, a mâncat, ori ba, un trandafir...
Uitati-va la cer. Întrebati-va: oare oaia a mâncat, ori ba, floarea? Si veti vedea cum totul e altfel... Si nimeni, dintre oamenii mari, nu va pricepe niciodata ca lucrul acesta e atât de pretios.
Aceasta este, pentru mine, cea mai frumoasa si cea mai trista priveliste din lume. E aceeasi priveliste pe care ati vazut-o si cu doua pagini mai înainte, dar eu am desenat-o înca o data, ca sa v-o arat mai bine. În locul acesta micul print s-a ivit pe Pamânt, apoi a disparut.
Uitati-va atent la privelistea aceasta, astfel încât sa fiti siguri ca o veti recunoaste daca într-o buna zi veti calatori prin Africa, în pustiu. Si daca veti ajunge sa treceti si pe acolo, va rog din suflet, nu va grabiti, zaboviti putin în dreptul stelei. Si-atunci, daca vine la voi un copil, daca râde, daca are par de aur, daca nu raspunde când e întrebat, veti ghici desigur cine e. Asa ca fiti buni! Nu ma lasati sa fiu atât de trist: scrieti-mi deîndata ca s-a-ntors...
* * *
Sfarsit
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Hai, curaj!