Virtutea virtuala

Trebuie sa arat ca, in sfarsit, ma simt in largul meu pe blogul meu. Am ramas cu vizitatorii care vin aici pentru ca le place, pentru ca sunt curiosi sau pur si simplu ca au timp de pierdut. Unii comenteaza, altii nu, dupa cum le dicteaza simtirea. Am scapat de categoria "te vizitez ca sa ma vizitezi, eventual sa-mi cumperi produsul, te comentez ca sa ma comentezi, eventual pozitiv, cat mai pozitiv".

E momentul sa spun ca atunci cand am lasat un comentariu pe un blog am facut-o pentru ca am simtit nevoia, niciodata premeditat, ca sa ma vand. In caz ca am vrut ca acel blogger sa vina si el la mine pe blog i-am spus-o de-a dreptul, i-am pus un link si l-am chemat, apoi l-am lasat in pace, sa aleaga, mai vine sau nu, treaba lui.

Astazi decernez medalii. Decernez medalia si titlul "Virtutea virtuala" (am inventat-o azi, maine o voi inregistra la OSIM), tuturor vizitatorilor dezinteresati, chiar si celor pe care nu-i intereseaza catusi de putin continutul blogului meu. Ii prefer de departe pe acestia celor care mi-au lasat comentarii de circumstanta, complezenta si alte cauze concubine sau conbobine (a nu se cauta cuvantul in dictionar, nu exista).

In virtual nu putem fi altceva decat in viata reala, eu nu pot. In viata reala stabilesc contacte cu usurinta si ma bucur de simpatie pana ce imi casuneaza sa arunc oarece verde in fata, cel putin o ironie, ceva, sau fac o ciudatenie care propriu-zis nu e o ciudatenie doar ca asa li se pare lor, simpatizantilor, care se grabesc sa ma descalifice si ma arunce in dizgratie, desi eu cred ca numai si numai fiindca n-am avut parte de mediul potrivit.

Ceva imi spune ca in virtual "ciudatii" nu sunt aruncati in dizgratie. Vediamo.