Cand muntele te cheama...(IV)

5 iunie 2010

Cand muntele te cheama...(IV)

Unde am ramas? Parca mergeam pe muchia Vaii Albe...
(Uf, de s-ar incarca mai repede pozele ca sa termin drumul inainte de a adormi!)

...Si ajungem rupti de sete la izvoras. Daca ajungeti pe acolo sa nu va puneti mari sperante in el; bazinul de ciment pe care il vedeti in fotografie era plin cu apa statuta, firicelul de apa trece pe langa bazinul care ar trebui sa colecteze apa; ca sa bei, fie pupi pamantul, fie ai o sticluta si o lipesti de el sa strangi apa inauntru; si trebuie sa faci asta, e singurul firicel de apa de sub Costila

Ne-am potolit setea si am luat-o pe langa zidul cu memorie, un zid trist.

Si urcam...

si tot urcam...

si se apropie...

Din loc in loc, cate o urma de zapada netopita. S-a intunecat putin dar inca nu ploua. S-a luminat iar, e chiar senin, se vede Azuga in departare si alt munte dincolo de ea

Din poza in poza am iesit de pe traseu si pe unde am apucat-o urcusul a fost cam greu; erau locuri unde n-am reusit sa urc fara ajutorul mainilor ( ce s-ar face omul fara maini?). M-am tinut de ramurile arbustilor ca de niste coarde, n-a fost greu dar nici foarte usor, daca gaseam vreuna putreda m-as fi dus la vale fara drept de apel...Unde a fost mai greu am gasit niste prize bune: niste radacini ca niste manere ieseau din piatra exact unde trebuia. Meritau si ele o poza!

Printre copaci zaresc in sfarsit refugiul Costila agatat mandru la baza crestei Galbinelele

Dar pana la el trebuie sa cobor spre limba de zapada care se vede printre crengi si s-o traversez

Era destul de lata; m-am oprit si pe ea pentru a fotografia valea dar n-am lasat peisajul sa ma fure ca daca alunecam ajungeam prea in mijlocul lui

In fine, am trecut ... dincolo

...aproape de nori. Acolo esti rege peste Busteni, Sinaia, Azuga...

La picioare ti se asterne o frumusete care te lasa fara vorbe si te umple de recunostinta pentru creatorul ei. Ii multumesti ca te-a mai lasat sa ajungi.

Refugiul Costila, primitor cu cei ce respecta codul nescris al muntelui, se tine inca bine. Daca ai saci de dormit si tot ce-ti trebuie poti sa ramai peste noapte. N-a fost nevoie sa ramanem.

Norii au inceput sa se cam adune

A inceput sa picure, am bagat aparatul in rucsac si am grabit pasul. A trebuit sa-l scot din nou. Cand am privit inapoi, doua capre negre radeau de mine; printre picaturi am reusit sa prind in poza una din ele, pacat ca ma indepartasem deja cam mult pentru zoom-ul meu prapadit.

Si am tulit-o ca a inceput sa ploua ca lumea. Ne-am intors pe drumul bun (ca oamenii, hi!); de la izvor pana la vale ne-a plouat dar la adapostul pelerinelor nu am avut nici o problema.
Cand am ajuns mai jos ploaia s-a oprit asa ca am mai facut niste fotografii pe care o sa le postez candva ca doar n-or intra zilele in sac.
De jos din Busteni am pozat locul de unde veneam, cam innourat pe acolo...