Capitolul precedent
Capitolul 10
Se afla prin partile asteroizilor 325, 326, 327, 328, 329 si 330. Asa încât se apuca sa-i viziteze, ca sa-si caute de lucru pe-acolo si ca sa se instruiasca.
Pe cel dintâi asteroid traia un rege. Regele sedea, învesmântat în purpura si în hermina, pe un tron lipsit de orice podoaba, dar în acelasi timp maret.
- A! Iata un supus! striga regele când îl zari pe micul print.
Si micul print se întreba:
- Cum poate oare sa ma recunoasca, de vreme ce niciodata nu m-a mai vazut?
Dar nu stia ca lumea, pentru regi, e un lucru foarte simplu. Oamenii sunt, toti, niste supusi.
- Vino mai aproape, sa te vad mai bine, îi spuse regele, deosebit de mândru ca e rege pentru cineva.
Micul print cauta cu privirea un loc, ca sa se aseze, dar falnica hlamida de hermina încurca întreaga planeta. Ramase de aceea în picioare si, obosit cum era, începu sa caste.
- Datina la curte nu îngaduie sa casti când e regele de fata, îi spuse monarhul. Nu-ti dau voie sa casti.
- Nu ma pot opri, raspunse micul print, fâstâcit. Viu de la drum lung si sunt nedormit...
- Daca e asa, zise regele, îti poruncesc sa casti! De ani de zile n-am mai vazut pe nimeni cascând. Cascatul e o raritate pentru mine. Haide! Mai casca. E o porunca.
- Mi-e rusine... nu mai pot... rosti micul print rosind.
- Hm! Hm! facu regele. Daca e asa, îti... îti poruncesc ba sa casti, ba sa... Se cam bâlbâia si parea jignit. Caci regele tinea cu strasnicie ca nimeni sa nu-i încalce autoritatea. Nu îngaduia
nesupunerea. Era un monarh absolut. Fiind însa foarte cumsecade, nu dadea decât porunci chibzuite.
„Daca i-as porunci, avea obiceiul sa spuna, daca eu i-as porunci unui general sa se prefaca într-o pasare de mare, si daca generalul nu s-ar supune, n-ar fi vina generalului. Ar fi vina mea.”
- As putea sa ma asez? cauta sa afle, cu sfiala, micul print.
Îti poruncesc sa te asezi! raspunse regele, tragând cu maretie o pulpana a hlamidei sale de hermina.
Micul print avea însa o nedumerire. Planeta era mica de tot. Atunci, peste cine domnea regele?
- Maria ta, zise el. Cer iertare ca întreb...
- Îti poruncesc sa întrebi! se grabi sa spuna regele.
- Maria ta... peste cine domnesti?
- Peste tot, raspunse regele cu aerul cel mai firesc.
- Peste tot?
Regele, cu un semn usor, îi arata planeta lui, celelalte planete si stelele.
- Peste toate astea? zise micul print.
- Peste toate astea! raspunse regele.
Caci nu era numai un monarh absolut, ci si un monarh universal.
- Si stelele te-asculta?
- De buna seama, zise regele.
Numaidecât m-asculta. Caci nu îngadui nesupunerea.
Asemenea atotputernicie îl minuna pe micul print. Daca el ar fi avut-o, ar fi putut sa priveasca, nu doar patruzeci si patru, ci saptezeci si doua, sau chiar o suta, sau chiar douasute de apusuri de soare într-o singura zi, fara a mai fi nevoie sa mute scaunul din loc! Si fiindca la amintirea micii lui planete parasite îl cam încerca tristetea, cuteza a-i cere regelui sa-i faca un hatâr:
- As vrea sa vad un asfintit de soare... Fa-mi aceasta placere... Porunceste soarelui sa asfinteasca...
- Daca eu i-as porunci unui general sa zboare din floare în floare, asemeni unui fluture, ori sa scrie o tragedie, ori sa se prefaca într-o pasare de mare, si daca generalul nu mi-ar îndeplini porunca, cine-ar fi de vina? El sau eu?
- Maria ta, zise cu hotarâre micul print.
- Întocmai. Trebuie sa ceri de la fiecare numai ceea ce poate fiecare sa dea, spuse mai departe regele. Autoritatea se bizuie, înainte de orice, pe ratiune. Daca-i poruncesti poporului tau sa se azvârle în mare, el se va razvrati. Am dreptul de a cere supunere, pentru ca poruncile mele sunt întelepte.
- Si asfintitul meu de soare? îi aminti micul print care, atunci când punea o întrebare, nu uita niciodata de ea.
- Vei avea si-un asfintit de soare. Voi da aceasta porunca. Dar cunoscând legile ocârmuirii, voi astepta pâna când împrejurarile vor fi prielnice.
- Si asta cam când va fi? vru sa afle micul print.
- Hm! Hm! raspunse regele, care începu sa caute într-un calendar gros. Hm! Va fi pe la... pe la... va fi asta-seara, pe la ora sapte si patruzeci de minute! Si vei vedea cât sunt de ascultat.
Micul print începu sa caste. Îi parea rau dupa apusul de soare. Si apoi, locul era cam plictisitor.
- Nu mai am nici o treaba pe-aici, îi spuse regelui. Am sa plec mai departe!
- Nu pleca, zise regele, care era nespus de mândru sa aiba un supus. Nu pleca, te fac ministru!
- Ce fel de ministru?
- De... justitie!
- Dar n-am pe cine judeca aici!
- Nu se stie, zise regele. Înca nu mi-am strabatut regatul tot. Sunt tare batrân, loc pentru caleasca n-am si ostenesc daca umblu pe jos.
- Ei! Dar am vazut chiar eu, zise micul print aplecându-se, ca sa mai arunce o privire de partea cealalta a planetei. Nici acolo nu e nimeni...
- Te vei judeca, atunci, pe tine însuti, spuse regele. E lucrul cel mai greu. A te judeca pe tine însuti e mult mai greu decât a-l judeca pe altul. Daca ajungi sa te judeci cum trebuie, înseamna ca esti cu-adevarat un întelept.
- Eu, zise micul print, as putea sa ma judec pe mine însumi oriunde m-as afla. Nu-i nevoie sa ramân aici.
- Hm! Hm! facu regele, cred ca pe planeta mea se afla pe undeva un guzgan batrân. Îl aud noaptea. Ai putea sa-l judeci pe acest guzgan batrân. Îl vei condamna din când în când la moarte. Astfel, viata lui va atârna de felul în care vei împarti dreptatea. Sa-l gratiezi însa de fiecare data, ca sa-l ai mereu. Nu e decât unul.
Însa micul print, încheind cu pregatirile de plecare, nu voia sa-l mâhneasca defel pe batrânul monarh:
- Daca maria ta ar dori sa ma supun numaidecât, mi-ar putea da o porunca înteleapta. Mi-ar porunci, de pilda, sa plec într-un minut. Mi se pare ca împrejurarile sunt prielnice...
Cum regele nu-i dadu nici un raspuns, mai întâi micul sovai, apoi, cu un oftat, porni la drum.
- Te fac ambasadorul meu! Se grabi atunci sa strige regele. Era plin de maretie si de autoritate.
„Ciudati mai sunt oamenii mari!” îsi spuse micul print, continuându-si calatoria.
Capitolul urmator
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Hai, curaj!