Capitolul precedent
Capitolul 22
- Buna ziua, zise micul print.
- Buna ziua, zise acarul.
- Ce faci aici? zise micul print.
- Triez calatorii în pachete de câte o mie, zise acarul. Dau drumul trenurilor, care-i poarta când la dreapta, când la stânga.
Si un rapid straluminat, bubuind ca tunetul, cutremura cabina acelor.
- Sunt tare grabiti, zise micul print. Ce anume cauta?
- Nici chiar omul de la locomotiva nu stie, zise acarul.
Si al doilea rapid straluminat trecu, bubuind, în partea cealalta.
- Se si întorc? întreba micul print.
- Nu sunt aceiasi, zise acarul. Acestia vin în locul celorlalti.
- Erau nemultumiti acolo unde se aflau?
- Niciodata nu esti multumit unde te afli, zise acarul.
Si bubui tunetul celui de-al treilea rapid straluminat.
- Acestia au pornit în urmarirea calatorilor dintâi? întreba micul print.
- Nu urmaresc nimic, zise acarul. Dorm acolo, înauntru, ori poate stau si casca. Numai copiii îsi turtesc nasul de ferestre.
- Numai copiii stiu ce cauta, rosti micul print. Ei îsi împart timpul cu o papusa de cârpa si ea devine foarte pretioasa, si daca cineva le-o ia, încep sa plânga...
- Au noroc, zise acarul.
Capitolul 23
- Buna ziua, zise micul print.
- Buna ziua, zise negutatorul.
Era un negutator de hapuri perfectionate, care potolesc setea. Înghiti câte unul pe saptamâna si nu mai simti nevoia sa bei.
- Pentru ce le vinzi? zise micul print.
- Aduc o mare economie de timp, zise negutatorul. Expertii au facut un calcul. Economisesti cincizeci si trei de minute pe saptamâna.
- Si ce poti sa faci cu aceste cincizeci si trei de minute?
- Fiecare face ce vrea...
„Eu, îsi spuse micul print, daca as avea de irosit cincizeci si trei de minute, as porni în liniste spre o fântâna.”
Capitolul urmator
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Hai, curaj!