LeO

Trebuia sa faci tu, iarasi, ceva iesit din comun! Cum era sa mori tu la un 70-80, cu nepoti si nepoate in jurul tau? Ar fi fost prea banal. 

Mi-ai luat-o inainte, cum faceai si la concursurile de proza arhiscurta. Erai buna, cea mai buna. Asa ca intr-o zi am stabilit: tu esti LeO si eu sunt LeP. Era asa cum trebuie, O inaintea lui P.

Cu nimeni nu m-am jucat atat de frumos cum m-am jucat cu tine:


22 septembrie 2010

Rotund

Un dans de o seara
pe-o farama de vara
intr-un capat de lume
lang-o mare cu spume
nu ma lasa-n toamna
ma cheama, ma-ntoarna
in ceasuri de zi
sau ceasuri tarzi
in noaptea de vara
la un dans de-o seara

4 comentarii:

1. 
   Leo 22 septembrie, 2010 14:30

   Trecutu-i o urmă
   În inimă scurmă
   Rutundu-i o buclă
   Te-nalţă din pâclă
   Priveşte-nainte
   Departe de minte
   Vezi clar ce te-aşteaptă
   Mai urcă o treaptă
   
   :P
   Am incercat si eu un comentariu in versuri, imi face mare placere cand gasesc la mine unul de felul asta din partea ta, asa ca am intors gestul frumos.
2. 
   LePetitPrince 22 septembrie, 2010 15:25

   Sa urc toamna-treapta
   E calea cea dreapta
   Dar nu o vreau curand
   Caci totul e rotund
   In zadar tot incerc
   Sa nu ma-nvart in cerc
   
   he, te-ai prins ca e joaca mea preferata (ce noroc pe mine ca am cu cine sa ma gioc!)
   De ce i-am spus joaca? As putea trai in versuri...
3. 
   Leo 22 septembrie, 2010 17:00

   Te mai invartesti
   In cerc inc-un timp
   Si-ai sa ametesti
   Inc-un anotimp
   Iar apoi, timid,
   Aripi o sa-ti cresti
   Se va pierde-n vid
   Bucla-n care esti.
   
   :))
   Ai cu cine sa te joci, da !
4. 
   LePetitPrince 22 septembrie, 2010 17:34

   Marea mea cu spuma
   Nu e doar o gluma
   Nu e nici capriciu
   Si-ti dau un indiciu:
   Ea este legata
   Doar de vara.Toata.
   Toamna ruginie
   O sa ti-o las tie...

   
   

   LeO ? Ti-am lasat toamna si tu ce-ai facut? N-ai luat-o?

   De ce?! De ce?! 
   

Stiu!... Am sa vin pe blogul tau si am sa-ti las un comentariu instigator la raspuns. N-ai sa rabzi si o sa-mi raspunzi, caci, e o gluma, nu-i asa?

Melci - i-am gatit si halit cu tot cu vocatia lor spre infinit

Ehei, a trecut ceva timp de cand am descoperit vocatia spre infinit a melcilor!
Ei cu vocatia, eu cu inspiratia! Mai un text pentru concursurile de proza arhiscurta, mai o poezioara... alte vremuri! Cum se face ca aproape am abandonat scrisul e poveste luuunga, de fapt in inima mea nu l-am abandonat nicio clipa. Doar am amanat pana termin cutare, apoi cutare, apoi cutare treaba; se tin lant, ati ghicit!

Am schimbat stilul de viata (mai mult de nevoie). Ne-am mutat langa Bucuresti si am devenit culegatori.
A plouat si am avut ce culege: ciuperci si melci. Melcii au cea mai buna carne, proteina pura, fara colesterol. De ciuperci nu mai zic, sanatate curata - daca nu infuleci vreuna otravitoare!

Saditori si culegatori. Punem cate ceva in pamant, si, culmea, rasare! Pana una-alta mancam  ce ne da pamantul, padurea, in curand apa, caci acum am si o undita. Am planuit sa imblanzesc lacul si apoi o sa mananc si peste.

Cand vrei sa mananci melci, partea proasta e ca trebuie sa stai cateva zile dupa ei sa elimine tot ce au prin mate. Si sa-i tot speli. Timp in care daca nu esti atent o steg iepureste, caci sunt parsivi! Normal, le place libertatea, cui nu-i place! 
Initial nu ma gandeam la ei ca la o hrana ci doream sa le asigur lor hrana, asa ca, le-am pus multe frunze de salata si urzici ca nu cumva sa moara de foame. Apoi mi s-a explicat ca, totusi, scopul e sa-i mancam. Asa ca mi-am invins mila si am trecut la represalii: i-am lasat nemancati. Au tot murdarit cadita pana n-au mai facut caca nemaiavand nimic in mate, bietii.

La pozat au stat; de fapt au incercat s-o stearga unul cate unul dar i-am prins asupra faptului. De unde cand le-am dat salata ma sorbeau din coarne, (melcii au ochii in varful cornelor), cand i-am prins si i-am tras la loc in cadita cred c-au vrut sa ma muste! Poate m-au si muscat dar muscatura de melc trebuie ca e moale. Ca ei.

aliniati la start!

.

Marele mic

Mai intai suntem copiii cuiva. Apoi devenim parinti, unchi... roata se-nvarte.

Micutule aparut pe lume, iti vine sa crezi sau nu, intr-o zi vei fi si tu tata.
Dar pana atunci, sa fii sanatos, sa cresti frumos, sa fii demn, indraznet, generos si iubitor!
N-o sa fie greu, trebuie doar sa fii ca tatal tau!

Primavara... curand, curand

... se poate spune si... cu rand, caci, pana sa vina adevarata primavara mai e.

Asa ca stam cumintei si asteptatori ca si asa nu putem s-o aducem cand vrem noi.

Sau, putem?

Mai o floare, (daca n-ai una la indemana e bun si-un copac cu flori), mai o amintire calda...

martisor ptr Angi

Ghiocei... multi!

Ghioceii se pot oferi la buchet sau ...la sacosa.

Limba delfina

Ca "animalele" mele preferate sunt pinguinii si delfinii am mai scris pe-aci - am pus ghilimele ca ii consider mai degraba oameni decat animale, capacitatea de sacrificiu a pinguinilor induiosandu-ma teribil iar inteligenta si bunatatea delfinilor facandu-ma sa cred ca misterioasa si recea lume acvatica poate fi si altfel decat ostila.

Astazi am aflat ca delfinii, dragii de ei, se striga pe nume...
Cred ca nu au dialoguri de genul, "hei, Georgica, esti acasa?" ci, atunci cand se vad prima oara, isi spun: "sunt cutare si am intentii bune"; fac asta prin sunetele lor unice, inimitabile, rotunde, mai ales cand sunt emise de delfinii indragostiti.

Ce nume or avea delfinii? Ia sa vad: Uiii, Fioi, Tio, Siii, Ooc, Uoi....
Hotarat lucru, trebuie sa merg la un curs de limba delfina!

Bine-ar fi de n-ar fi rau

Ca-mi este bine, nu-i nicio indoiala.
Prezentul nu conteaza, aproape a trecut,
Asa ca gandul spre viitorul mi-l mut
Si el ma lumineaza ca o... smoala.

Sunt un animal marin care traieste pe uscat si ar vrea sa zboare

Cineva, n-am retinut cine, a cugetat la un moment dat: "poetul e un animal marin care traieste pe uscat si ar vrea sa zboare".
Nu stiu daca am fost sau sunt poet dar cunosc perfect starea... De cand ma stiu m-am simtit ca sunt un animal marin care traieste pe uscat si ar vrea sa zboare.
Nu stiu cum voi muri, nici n-as vrea sa stiu, dar stiu ce simt.

"Capete" de blog

De-a lungul timpului blogul a avut mai multe infatisari.
Intr-un timp schimbam header-ul in functie de postare, apoi, o vreme, am imbracat blogul in functie de anotimp, sau, daca era sarbatoare, de sarbatoare.
Headerele sunt alcatuiri proprii la care am folosit poze de-ale mele, (mai putin la headerul cu ingerasi si ciorapei).

Am regasit cu placere cateva "capete" de altadata ale blogului.
Intentiile bune au existat de la inceput, chiar daca nu se mentionau in titlu blogului ca acum.
Mai presus de toate am dorit ca vizitatorii sa se simta bine.
As fi vrut ca platforma de blog sa faca cumva sa iasa din ecran o mana cu o ceasca de cafea buna, calda si aromata, de intampinare. Cum calculatoarele si stiintele conexe nu ofera (inca) posibilitatea aceasta, am facut si eu ce-am putut. Asa s-a nascut headerul verzui pe care l-am pastrat destul de mult timp pana sa-l schimb.


Un alt header care a stat mai mult pe blog e cel negru de mai jos:

A fost si un header pe care l-am confectionat anume pentru Craciun - ah, ce-mi mai place sa fiu Mos Craciun!

Pana sa raman cu headerul de acum, au tot fost altele...

Postare din categoria "Jucarele"

Text in 500 de semne pentru ultima etapa a Concursului European de Proza Arhiscurta

Nelu fata in fata cu fondurile europene

Cand Nelu a auzit ca se dau fonduri europene nerambursabile a dat fuga la primarie sa intrebe ce va sa zica nerambursabile si cum vine treaba,  cineva i-a explicat, el n-a inteles, dar s-a facut ca pricepe sa nu para prost. Noroc ca drumul de la primarie spre casa trecea pe langa carciuma, a intrat si el, ca tot omul, la o tuica si o vorba ca tot il rodea sa afle cum e cu fondurile alea nerambursabile. A si aflat, il incurca doar cuvantul nerambursabile, acum stie, e moca, sa tot iei la fonduri!

Frontiere deschise pentru urşi - a treia tema din cadrul Concursului European de Proză Arhiscurtă (CEPA)

Granite
Cum primavara era inca departe si burta incepuse sa-l doara de goala ce era, ursul isi lua inima in dinti si se apropie de casa cea mare de la poalele muntelui, desi nu se simtea tocmai in largul lui, caci, acolo se terminau padurea si mirosurile cunoscute si incepea o lume periculoasa, unde, odata, a recunoscut pe peretele unei case, capul si blana unui prieten. Era hotarat: daca nici acum nu va gasi ceva de mancat, o sa se intoarca in padure si o sa treaca granita fara sa mai priveasca inapoi.

Doua texte de fix 500 caractere pentru primele doua teme ale concursului de PA-uri

Ce inseamna un om batran
Ar fi zburat dar n-avea aripi, la drept vorbind zbura si fara, in felul lui, care putea fi remarcat de oricine isi dadea osteneala sa-l observe catusi de putin. Avea un soi de neastampar cum au copiii obligati sa stea pe un scaun intr-o sala de asteptare, intr-o liniste stanjenitoare, cu securea lui “n-ai voie” deasupra capului. N-avea toane, oboseli, neputinte. Cu toate acestea, uneori, se simtea batran. Anumite actiuni ii erau impiedicate fiindca impuneau limita de varsta. Si a lui era peste.

La doua capete (la tema "Tarii cat mai multi copiii").
Gandul ca de data asta nu va scapa n-o slabise toata ziua si o tinea treaza si acum, mult dupa miezul noptii, cand noaptea se gatuia spre ziua, iar lumina lua incet locul intunericului. Ar fi vrut sa adoarma dar somnul inca o ocolea, si, pe deasupra, trebuia sa se prefaca ca doarme, altfel Tache al ei ar fi vrut sa faca amor, ori ei numai de asta nu-i ardea acum! Apoi i-a venit ideea salvatoare: o sa faca un copil, femeile insarcinate nu pot fi concediate! Iluminata, incepu sa se foiasca in pat.

Amintiri viitoare

Cand o sa treci iarna prin  Comarnic, o sa tragi pe dreapta in dreptul brutariilor, o sa opresti masina si o sa cumperi paine, asa cum faceam  de fiecare data cand mergeam toti la munte, erati micuti, apoi mai mari, infulecam paine calda, "paine cu gust", asa e painea din Comarnic, nu fada precum cea pe care o mancam zilnic, "painea asta e asa buna fiindca e cu praf de ciment" - glumeam, fabrica se inchisese demult, acoperisurile nici nu mai erau albe -, o sa rupi o bucata mare de paine calda si o sa te incalzesi pe dinauntru cu ea si cu ganduri placute, era frumos, eram plini de viata si abia asteptam sa plutim pe zapada, apoi faceam asta pana seara, cand o oboseala dulce ne cuprindea muschii, la inceput, apoi se raspandea  in tot corpul, subtil, ca si intunericul care cobora peste sosea cand ne intorceam acasa, la ceai cald si pat primitor...

Un om cu un caine

Ii vezi plimbandu-se unul langa altul, o comuniune aleasa de sentimente, el, omul, iubindu-si cainele, adapostindu-l si oferindu-i hrana si mangaieri, el, cainele, oferindu-i afectiunea lui de animal credincios...
Asa presupui pana ce cainele gaseste de cuviinta sa vorbeasca pe limba lui si un latrat scurt si sonor tulbura linistea noptii.
" Taci dreacu!" -  se rasteste companionul cainelui la animalul obisnuit pesemne sa asculte intotdeauna.


 

Cum se manca in targul lui Cremene?

In Punguta cu doi bani a lui Creanga, mosul cel cu cucuos si fara oua, caci cucosul nu se oua, ii spune babei cea cu gaina ouatoare care infuleca de zor la oua: mai babo, mananci ca-n targul lui cremene!

Uite ca au trecut o groaza de ani de cand am citit-ascultat Punguta cu doi bani si abia azi, tam-nisam, am inceput sa-mi pun intrebari:
- a existat vreun targ (orasel, sat, piata) cunoscuta ca fiind al lui Cremene?
- cine era Cremene asta?
- cum se manca in targul lui Cremene, mult? Sau era zarva mare in jur si celor ce mancau nu le pasa si infulecau de zor?
Cred ca numai Ion Creanga ar putea sa-mi raspunda si cum lui nu ii e prea la-ndemana s-o faca, teama mi-i ca voi ramane fara raspunsuri.

Prima carte: Pusculita bunicului, autor Evgheni Andreevici Permeak

Am regasit-o intr-o zi in pod, lasata acolo de-o mana in crestere care a socotit ca trebuie sa atinga alte carti si sa le faca loc in casa renuntand la cartile dintai. Regasirea a fost incarcata de emotie si urmata de o primenire absolut necesara a cartii, copertele ii zburasera cine stie pe unde, insa, povestile erau acolo, inchise bine.
O sa arat prima poveste, pe care, sper sa o puteti citi daca mariti imaginea.

Ce au in comun Basescu si Demis Roussos

Trebuie sa recunosc ca uneori imi vine cate-un gand razlet de-ti sta mintea-n loc.
De pilda, deunazi, tam-nisam, m-am trezit spunand: Basescu are ceva in comun cu Demis Roussos.
Am starnit curiozitate, asa ca a trebuit sa adaug:  si Basescu e... demis.

Precizare necesara: postare incadrata la categoria "una-i una, alta-i alta".
Precizare nenecesara:   am spus ca Basescu e demis de amorul artei, altfel, nu cred pana nu vad!

Zbateri - blog cu intentii bune, incotro?

Cu cat se comprima timpul, (nu aveti senzatia ca e asa?), se aduna mai multe lucruri pe care trebuie sa le fac.
Anul trecut ma apucasem sa-mi fac alt blog, unde intentionam sa "rescriu pe curat" niste texte oleaca literare de pe-aici si sa scriu altele.
Leo, blogherita secundelor, mi-a spus la vremea respectiva ca n-o sa mearga cu doua bloguri, a incercat si ea... Asa a fost, n-a mers! Bine, nici pe acesta n-am excelat cu activitatea, dar, cat de cat, l-am tinut in viata.

Zbaterile vor continua cel putin in ritmul (fara ritm) din ultima vreme, pana se vor stinge sau aprinde din nou. A fost placut cat a fost, poate va mai fi.
O precizare, ( necesara intrucat am fost intrebata pe e-mail daca eu sunt "cutare" care scrie pe cutare blog): nu am si nu scriu pe alt blog in afara de acesta, am semnat si semnez postarile cu LePetitPrince, nicidecum cu alte nume, nici macar cu Micul Print sau Le Petit Prince (cu spatii, adica)!

Interviuri de Eugenia Voda

"Exista oameni cu care, in timp ce comunici, simti o stare de gratie, oameni care te fac sa crezi ca inteligenta e contaminanta, oameni care te fac sa te simti si tu, brusc, mai inteligent! " (Eugenia Voda).

Probabil, doamna Eugenia Voda, supranumita pe drept cuvant "regina interviurilor", stie ca starea aceea de gratie se extinde si asupra celor ce asculta (privesc la tv) interviurile pe care le realizeaza cu inteligenta, emotionala, in primul rand, indrazneala, dragoste, da dragoste - se simte de la o posta dragostea pe care o pune in fiecare intrebare, bazata pe o documentare profesionista, (cum altfel?).

Din intrebarile Eugeniei Voda aflam o multime de lucruri despre oameni interesanti, realizarile si gandurile lor. Eugenia Voda pune intrebari si primeste raspunsuri pe care le scurtcircuiteaza cu alte intrebari la care primeste, primim, alte raspunsuri.

Mi-ar placea sa existe o carte care sa cuprinda toate interviurile.
"Interviuri" de Eugenia Voda. Simplu.
Din fericire exista un s a i t, - l-am descoperind cautand sa aflu daca exista o carte!...

Am savurat fiecare interviu fascinata de intervievat si intervievator, deopotriva, de legatura dintre ei. Uneori intre cei doi nu mai incape nimic, iar tu, cel ce asculti, te simti un intrus. Dar nimic nu te opreste sa savurezi totul si sa te adaugi armoniei; ceva din ceea ce vezi si auzi gratie interviurilor Eugeniei Voda, scormoneste in tine si aduce la suprafata din adancurile fiintei tale lucruri pe care le simti sau le stii, dar le-ai uitat cumva.
Iti multumesc, Eugenia Voda!

Balta dracului, ivire naturala de apa

 Am postat fotografia de mai jos fiindca mi-a placut ca au scris la explicatii "ivire".

Acum, daca tot am postat-o, sa spun: balta asta e in parcul din centrul orasului Covasna, unde mi-a placut foarte mult si m-as intoarce oricand cu placere.

 

Poezie pe datorie

As vrea sa-ti datorez o poezie,
Ca sa m-apuc s-o scriu asa cum vreau,
Si, cand e gata de pus pe hartie,
Intr-o sticla s-o-nfund si marii sa o dau.

Din marea mea ea leganat pluteasca,
In marea ta, si-acolo, se opreasca.
Din marea mea ea leganat sa poarte
In marea ta, o parte dintr-o carte.

Visam ca odata sa prind intr-o carte cateva poezii de-ale mele, dar timpul trece si ia cu el si speranta mea ca voi realiza vreodata acest lucru. Daca as datora poezii probabil ca as plati datoria... Altfel, visul se destrama ca un fum care se ridica spre cer si dispare treptat contopindu-se cu vazduhul, incet, nesesizabil, fara sa deranjeze pe nimeni.
 Poate asa trebuie sa fie.

Cainele si sutienul

Mai intai l-a gasit, el stie pe unde, apoi l-a hamait, smucit, sucit si rasucit pe toate partile, poate incercand sa-l imbrace...

 

 

 Dupa atata joaca, cercetare, poate extaz, a obosit.
Mai tarziu am vazut tanarul maidanez pripasit pe la blocuri, facut ghem, adormit.
Avea si perna: o poseta.
(Mariti imaginile dand click pe ele - se vor vedea mai bine).

Defectiune de afectiune

Nu e civilizat sa te plangi vorbesti despre problemele tale de sanatate nici chiar persoanelor apropiate, dar, o faci, poate asteptand dovezi de afectiune, si cu cat ele intarzie sa apara, ori te inchizi in tine ori te plangi vorbesti  mai mult.

Poti suferi de lipsa de afectiune desi esti iubit. Fie cei mai aproape de tine n-au stiu sa-ti arate afectiunea lor asa cum ai avut tu nevoie, fie ai o "defectiune" din copilarie, fie ambele.

Lipsa de afectiune sau lipsa manifestarii ei fata de copil dauneaza la fel de mult ca si manifestarea ei in exces.
Cel mai rau e cand purtarea parintilor fata de copil e contradictorie - unul il cearta sau il pedepseste, celalalt il ia in brate si-l impaca.

Charlize Theron sau Sharon Stone?

 Care va place mai mult ? (Ma refer la infatisare).
Charlise - stanga
Sharon - dreapta

            

Inviere

izbanda vietii asupra mortii, cu care, altfel, e egala

categoria tam-nisam, suflet

Fara titlu

umezeala gri
vant care taie
fapturi semiadormite

Timid, parcul inverzeste si cutu il pazeste

Spiritul de echipa e pasare rara

Unele companii includ printre valorile cu care se bat in piept spiritul de echipa - un spirit strain celor mai multi dintre angajati, de la sefi pana la trepadusi. Se fuge de munca, se fuge de raspundere sau se fuge de amandoua precum fuge necuratul de tamaie.
Spiritul care-i bantuie pe cei mai multi e cel de fofileala (imi asum licenta) adica de a se fofila, verb reflexiv, caci fofileala a devenit reflex (sic!).
A se fofila vine din frantuzescul "faufiler" care e un fel de "defiler"... invers. Adica posesorii spiritului de fofilare nu defileaza, ci, dimpotriva, se ascund, se strecoara, incearca sa treaca neobservati.

Conteaza ca suntem doi
O simt acum cand incerc sa fac ceva, o simti acum cand incerci sa faci ceva.
Am incredere absoluta in tine, ai incredere absoluta in mine. Unii spun ca nu trebuie sa ai incredere absoluta in nimeni, nici in tine insuti. Nu-i chiar asa, toate se fac cu discernamant. Ne cunoastem, ne bazam unul pe altul, suntem o echipa minunata. O echipa formata din doi, deocamdata. Megem inainte si pana acum n-am realizat ce confortabil e sa lucrezi cu cineva in care sa ai incredere deplina. E foarte important.

Urme de iarna

in departare, crestele Pietrei Craiului

 

Adio iarna...

...bun venit primavara! - cum zice Carmen, aici, deschizandu-si evantaiul cu flori.

URME DE IARNA  (marca zbateri blog)