Doua texte de fix 500 caractere pentru primele doua teme ale concursului de PA-uri

Ce inseamna un om batran
Ar fi zburat dar n-avea aripi, la drept vorbind zbura si fara, in felul lui, care putea fi remarcat de oricine isi dadea osteneala sa-l observe catusi de putin. Avea un soi de neastampar cum au copiii obligati sa stea pe un scaun intr-o sala de asteptare, intr-o liniste stanjenitoare, cu securea lui “n-ai voie” deasupra capului. N-avea toane, oboseli, neputinte. Cu toate acestea, uneori, se simtea batran. Anumite actiuni ii erau impiedicate fiindca impuneau limita de varsta. Si a lui era peste.

La doua capete (la tema "Tarii cat mai multi copiii").
Gandul ca de data asta nu va scapa n-o slabise toata ziua si o tinea treaza si acum, mult dupa miezul noptii, cand noaptea se gatuia spre ziua, iar lumina lua incet locul intunericului. Ar fi vrut sa adoarma dar somnul inca o ocolea, si, pe deasupra, trebuia sa se prefaca ca doarme, altfel Tache al ei ar fi vrut sa faca amor, ori ei numai de asta nu-i ardea acum! Apoi i-a venit ideea salvatoare: o sa faca un copil, femeile insarcinate nu pot fi concediate! Iluminata, incepu sa se foiasca in pat.

Amintiri viitoare

Cand o sa treci iarna prin  Comarnic, o sa tragi pe dreapta in dreptul brutariilor, o sa opresti masina si o sa cumperi paine, asa cum faceam  de fiecare data cand mergeam toti la munte, erati micuti, apoi mai mari, infulecam paine calda, "paine cu gust", asa e painea din Comarnic, nu fada precum cea pe care o mancam zilnic, "painea asta e asa buna fiindca e cu praf de ciment" - glumeam, fabrica se inchisese demult, acoperisurile nici nu mai erau albe -, o sa rupi o bucata mare de paine calda si o sa te incalzesi pe dinauntru cu ea si cu ganduri placute, era frumos, eram plini de viata si abia asteptam sa plutim pe zapada, apoi faceam asta pana seara, cand o oboseala dulce ne cuprindea muschii, la inceput, apoi se raspandea  in tot corpul, subtil, ca si intunericul care cobora peste sosea cand ne intorceam acasa, la ceai cald si pat primitor...

Un om cu un caine

Ii vezi plimbandu-se unul langa altul, o comuniune aleasa de sentimente, el, omul, iubindu-si cainele, adapostindu-l si oferindu-i hrana si mangaieri, el, cainele, oferindu-i afectiunea lui de animal credincios...
Asa presupui pana ce cainele gaseste de cuviinta sa vorbeasca pe limba lui si un latrat scurt si sonor tulbura linistea noptii.
" Taci dreacu!" -  se rasteste companionul cainelui la animalul obisnuit pesemne sa asculte intotdeauna.


 

Cum se manca in targul lui Cremene?

In Punguta cu doi bani a lui Creanga, mosul cel cu cucuos si fara oua, caci cucosul nu se oua, ii spune babei cea cu gaina ouatoare care infuleca de zor la oua: mai babo, mananci ca-n targul lui cremene!

Uite ca au trecut o groaza de ani de cand am citit-ascultat Punguta cu doi bani si abia azi, tam-nisam, am inceput sa-mi pun intrebari:
- a existat vreun targ (orasel, sat, piata) cunoscuta ca fiind al lui Cremene?
- cine era Cremene asta?
- cum se manca in targul lui Cremene, mult? Sau era zarva mare in jur si celor ce mancau nu le pasa si infulecau de zor?
Cred ca numai Ion Creanga ar putea sa-mi raspunda si cum lui nu ii e prea la-ndemana s-o faca, teama mi-i ca voi ramane fara raspunsuri.

Prima carte: Pusculita bunicului, autor Evgheni Andreevici Permeak

Am regasit-o intr-o zi in pod, lasata acolo de-o mana in crestere care a socotit ca trebuie sa atinga alte carti si sa le faca loc in casa renuntand la cartile dintai. Regasirea a fost incarcata de emotie si urmata de o primenire absolut necesara a cartii, copertele ii zburasera cine stie pe unde, insa, povestile erau acolo, inchise bine.
O sa arat prima poveste, pe care, sper sa o puteti citi daca mariti imaginea.

Ce au in comun Basescu si Demis Roussos

Trebuie sa recunosc ca uneori imi vine cate-un gand razlet de-ti sta mintea-n loc.
De pilda, deunazi, tam-nisam, m-am trezit spunand: Basescu are ceva in comun cu Demis Roussos.
Am starnit curiozitate, asa ca a trebuit sa adaug:  si Basescu e... demis.

Precizare necesara: postare incadrata la categoria "una-i una, alta-i alta".
Precizare nenecesara:   am spus ca Basescu e demis de amorul artei, altfel, nu cred pana nu vad!

Zbateri - blog cu intentii bune, incotro?

Cu cat se comprima timpul, (nu aveti senzatia ca e asa?), se aduna mai multe lucruri pe care trebuie sa le fac.
Anul trecut ma apucasem sa-mi fac alt blog, unde intentionam sa "rescriu pe curat" niste texte oleaca literare de pe-aici si sa scriu altele.
Leo, blogherita secundelor, mi-a spus la vremea respectiva ca n-o sa mearga cu doua bloguri, a incercat si ea... Asa a fost, n-a mers! Bine, nici pe acesta n-am excelat cu activitatea, dar, cat de cat, l-am tinut in viata.

Zbaterile vor continua cel putin in ritmul (fara ritm) din ultima vreme, pana se vor stinge sau aprinde din nou. A fost placut cat a fost, poate va mai fi.
O precizare, ( necesara intrucat am fost intrebata pe e-mail daca eu sunt "cutare" care scrie pe cutare blog): nu am si nu scriu pe alt blog in afara de acesta, am semnat si semnez postarile cu LePetitPrince, nicidecum cu alte nume, nici macar cu Micul Print sau Le Petit Prince (cu spatii, adica)!

Interviuri de Eugenia Voda

"Exista oameni cu care, in timp ce comunici, simti o stare de gratie, oameni care te fac sa crezi ca inteligenta e contaminanta, oameni care te fac sa te simti si tu, brusc, mai inteligent! " (Eugenia Voda).

Probabil, doamna Eugenia Voda, supranumita pe drept cuvant "regina interviurilor", stie ca starea aceea de gratie se extinde si asupra celor ce asculta (privesc la tv) interviurile pe care le realizeaza cu inteligenta, emotionala, in primul rand, indrazneala, dragoste, da dragoste - se simte de la o posta dragostea pe care o pune in fiecare intrebare, bazata pe o documentare profesionista, (cum altfel?).

Din intrebarile Eugeniei Voda aflam o multime de lucruri despre oameni interesanti, realizarile si gandurile lor. Eugenia Voda pune intrebari si primeste raspunsuri pe care le scurtcircuiteaza cu alte intrebari la care primeste, primim, alte raspunsuri.

Mi-ar placea sa existe o carte care sa cuprinda toate interviurile.
"Interviuri" de Eugenia Voda. Simplu.
Din fericire exista un s a i t, - l-am descoperind cautand sa aflu daca exista o carte!...

Am savurat fiecare interviu fascinata de intervievat si intervievator, deopotriva, de legatura dintre ei. Uneori intre cei doi nu mai incape nimic, iar tu, cel ce asculti, te simti un intrus. Dar nimic nu te opreste sa savurezi totul si sa te adaugi armoniei; ceva din ceea ce vezi si auzi gratie interviurilor Eugeniei Voda, scormoneste in tine si aduce la suprafata din adancurile fiintei tale lucruri pe care le simti sau le stii, dar le-ai uitat cumva.
Iti multumesc, Eugenia Voda!

Balta dracului, ivire naturala de apa

 Am postat fotografia de mai jos fiindca mi-a placut ca au scris la explicatii "ivire".

Acum, daca tot am postat-o, sa spun: balta asta e in parcul din centrul orasului Covasna, unde mi-a placut foarte mult si m-as intoarce oricand cu placere.

 

Poezie pe datorie

As vrea sa-ti datorez o poezie,
Ca sa m-apuc s-o scriu asa cum vreau,
Si, cand e gata de pus pe hartie,
Intr-o sticla s-o-nfund si marii sa o dau.

Din marea mea ea leganat pluteasca,
In marea ta, si-acolo, se opreasca.
Din marea mea ea leganat sa poarte
In marea ta, o parte dintr-o carte.

Visam ca odata sa prind intr-o carte cateva poezii de-ale mele, dar timpul trece si ia cu el si speranta mea ca voi realiza vreodata acest lucru. Daca as datora poezii probabil ca as plati datoria... Altfel, visul se destrama ca un fum care se ridica spre cer si dispare treptat contopindu-se cu vazduhul, incet, nesesizabil, fara sa deranjeze pe nimeni.
 Poate asa trebuie sa fie.

Cainele si sutienul

Mai intai l-a gasit, el stie pe unde, apoi l-a hamait, smucit, sucit si rasucit pe toate partile, poate incercand sa-l imbrace...

 

 

 Dupa atata joaca, cercetare, poate extaz, a obosit.
Mai tarziu am vazut tanarul maidanez pripasit pe la blocuri, facut ghem, adormit.
Avea si perna: o poseta.
(Mariti imaginile dand click pe ele - se vor vedea mai bine).

Defectiune de afectiune

Nu e civilizat sa te plangi vorbesti despre problemele tale de sanatate nici chiar persoanelor apropiate, dar, o faci, poate asteptand dovezi de afectiune, si cu cat ele intarzie sa apara, ori te inchizi in tine ori te plangi vorbesti  mai mult.

Poti suferi de lipsa de afectiune desi esti iubit. Fie cei mai aproape de tine n-au stiu sa-ti arate afectiunea lor asa cum ai avut tu nevoie, fie ai o "defectiune" din copilarie, fie ambele.

Lipsa de afectiune sau lipsa manifestarii ei fata de copil dauneaza la fel de mult ca si manifestarea ei in exces.
Cel mai rau e cand purtarea parintilor fata de copil e contradictorie - unul il cearta sau il pedepseste, celalalt il ia in brate si-l impaca.

Charlize Theron sau Sharon Stone?

 Care va place mai mult ? (Ma refer la infatisare).
Charlise - stanga
Sharon - dreapta

            

Inviere

izbanda vietii asupra mortii, cu care, altfel, e egala

categoria tam-nisam, suflet

Fara titlu

umezeala gri
vant care taie
fapturi semiadormite

Timid, parcul inverzeste si cutu il pazeste

Spiritul de echipa e pasare rara

Unele companii includ printre valorile cu care se bat in piept spiritul de echipa - un spirit strain celor mai multi dintre angajati, de la sefi pana la trepadusi. Se fuge de munca, se fuge de raspundere sau se fuge de amandoua precum fuge necuratul de tamaie.
Spiritul care-i bantuie pe cei mai multi e cel de fofileala (imi asum licenta) adica de a se fofila, verb reflexiv, caci fofileala a devenit reflex (sic!).
A se fofila vine din frantuzescul "faufiler" care e un fel de "defiler"... invers. Adica posesorii spiritului de fofilare nu defileaza, ci, dimpotriva, se ascund, se strecoara, incearca sa treaca neobservati.

Conteaza ca suntem doi
O simt acum cand incerc sa fac ceva, o simti acum cand incerci sa faci ceva.
Am incredere absoluta in tine, ai incredere absoluta in mine. Unii spun ca nu trebuie sa ai incredere absoluta in nimeni, nici in tine insuti. Nu-i chiar asa, toate se fac cu discernamant. Ne cunoastem, ne bazam unul pe altul, suntem o echipa minunata. O echipa formata din doi, deocamdata. Megem inainte si pana acum n-am realizat ce confortabil e sa lucrezi cu cineva in care sa ai incredere deplina. E foarte important.

Urme de iarna

in departare, crestele Pietrei Craiului

 

Adio iarna...

...bun venit primavara! - cum zice Carmen, aici, deschizandu-si evantaiul cu flori.

URME DE IARNA  (marca zbateri blog)

Rahatul nu e daunator consumatorului

Mancatul de rahat nu e daunator sanatatii, dimpotriva, mancatorilor de rahat le merge foarte bine.
 Unii mananca rahat cu garnitura de cultura desi nu e nevoie, merge si fara, dupa consum nu au fost sesizate stari de greata sau voma nici la cei mai inveterati consumatori.
Lucru curios, nu sanatatea mancatorilor de rahat este afectata ci sanatatea celor din jurul lor.

Oglinda pentru nori

Ganduri care dau in aforisme

Unii zic ca moartea  face parte din viata. Nu-i contrazic dar simt nevoia sa adaug ca moartea e ipocrizia suprema a vietii.
Moartea e cea mai mare ipocrizie a vietii... Ups!, tocmai am savarsit un aforism. Cred ca m-am molipsit de la Valeriu Butulescu despre care nu stiam nimic pana sa ajung pe un sait destept pe care sper sa ajunga cat mai multi.

Tot domnul Valeriu Butulescu e "vinovat" de cugetarea de mai jos, domnia sa amintindu-mi ca inocenta are varsta - eu as lasa-o fara, cel putin la nivel aspirational: la maturitate puful inocentei cade si cresc penele ipocriziei - nu le vad rostul, in fata mortii oricum cad si ele.
Ar trebui sa inaugurez o categorie noua, "ganduri care dau in aforisme"?
As numi-o aforisme dar n-am curaj...

Miercurea fara cuvinte - zambetul florilor mari si mici

Alte zambete, aici.

770 de postari

Sa te fereasca Dumnezeu de d'astia ca mine! De cand tot vreau sa slefuiesc ce-am scris pe-aici, tot mi se pare ca ar trebui revizuit, schimbat, taiat... Nu e vorba de postari "informative", ca aceasta de fata, bunaoara, ci ma refer la postarile rezultate in urma zgandaririi nervului creativ.
Cred ca n-am sa reusesc niciodata sa reiau tot ce-am scris, cel mai bine ar fi sa incep alt blog si sa las aici doar povestea perfecta scrisa de Antoine.
Numai ca asta ar insemna ca Micul Print e doar in poveste cand de fapt el exista, se invarte printre noi.
Asa am vrut in 2009 cand am inceput...

Inca zapada

Tu esti cel mai bun doctor al tau

De cate ori ai fost la medic si ai plecat cu senzatia ca nu i-ai spus tot ce trebuia?
Ai mai fi avut multe sa-i comunici dar iti dadea impresia ca e grabit sa termine consultatia si sa vare pe usa alt pacient, apoi altul si tot asa pana se termina minuscula lui zi de munca (de la 8 la 14, curata boierie!).
Prea putini sunt medicii dispusi sa patrunda in suferinta ta, sa analizeze si sa coreleze datele pe care i le furnizezi, sa-ti ceara altele care sa-i permita sa-ti puna diagnosticul corect si sa-ti prescrie un tratament cu adevarat eficient.
Tu, singur tu, trebuie sa ai de grija ce medicamente iei, sa citesti prospectul, sa vezi contraindicatiile...
Ei, medicii grabiti, aiuriti, rutinati, neinteresati de pacient, au uitat sa te intrebe de antecedente medicale.
Se joaca cu sanatatea ta, in fond daca nu te vindeci tot la ei ajungi!

Fata activistului

Fata activistului avea gusturi fine. Isi cumpara un parfum mai acatarii sau haine pe care nu ti le puteai lua din banii de buzunar economisiti renuntand la doua eugenii. Nu ma intrebam pe vremea aceea cum de ii dau parintii atatia bani cand ma-sa era casnica si nu era singura la parinti. Poate n-o faceam fiindca nu ma impresionau bluzele ei de matase. Pentru mine singurul lux ravnit era o pereche de levisi adevarati, adusi "de afara". Aveam noroc cu o ruda care venea in Romania aproape anual.

Miercurea fara cuvinte la cantina cu Cutu Vagabond

Primii care au deschis drumul prin nametii vigurosi au fost cainii vagabonzi cam slabiti de frig si foame. Pe chestia asta ar merita si ei o cantina asa cum au pasarelele lui Carmen.

Ce atata Valentine's Day

Acum, aproape de 12 noaptea, cand sa treaca "sarbatoarea", mi-am amintit ca, odata, in Medias, in zona liceului Roth, am gasit o chestie ciudata - pe care am fotografiat-o.
De fapt nu-i ciudata, cu o exceptie: nu se zice (scrie) "unei zi" ci "unei zile".
In rest ... traiasca Dragobetele!

din categoria "de la lume adunate"

Om de zapada nepieritor

Oamenii de zapada au gloria lor, de-o zi sau mai multe, dupa cum vrea soarele.
Nu m-am impacat niciodata cu disparitia lor, am iubit fiecare om de zapada pe care l-am facut si am suferit de fiecare data cand era mutilat pana ce nu mai ramanea din el decat caciula si manusile - oamenii mei de zapada aveau intotdeauna manusi, le puneam ca sa nu le fie frig la maini.
O vreme n-am mai facut oameni de zapada...
Apoi am facut unul mic, cat sa-ncapa in frigider. Nu i-am mai permis sa piara! Statea pe raft si de fiecare data cand deschideam usa il salutam:
"Buna ziua om de zapada!"
Si el imi zambea in felul lui, mereu acelasi.

Etichete: iarna, zapada, alte texte

Nevoia mea perpetua de zapada se asociaza cu nevoia de a trai intr-un loc curat asa cum orasul nu prea e, caci, cand nu e zapada, e praf (care praf ma terorizeaza, mai ales cand bate vantul si-l simt pe buze).

Miercurea fara cuvinte cu insufletite si neinsufletite

Carmen, cea care a inceput "Miercurea fara cuvinte", ne propune o simfonie a iernii. O cant si eu prin Bucuresti, printre porumbei si statui...

Istrate si straturile de zapada inghetate

Istrate coboara vesel in parcare - peste noapte n-a mai nins si poate scoate masina, a curatat de ieri zapada.
Invarte cheia in contact si lasa masina sa se incalzeasca in timp ce curata parbrizul inghetat.
A terminat, poate pleca.
Porneste, iese usurel din locul lui de parcare, accelereaza si
inainteaza prin zapada proaspata pana... hat-departe: la vreo 10 metri de locul de unde pornise. Acolo rotile prind o denivelare si incep sa se invarta in gol sapand in zapada pana la straturile mai vechi, inghetate.
Istrate nu se pierde cu firea, stie el niste manevre care n-au dat gres niciodata. Da inainte, schimba directia rotilor, "musca" zapada proaspata... degeaba, ceea ce altadata era eficient acum nu merge defel. Rotile se adancesc si mai mult si masina ramane prizoniera in gropile formate.
 Istrate coboara din masina, se uita, intra la loc si incearca inca o data, cu rotile aproape de-a curmezisul... 
Imposibil de iesit de acolo!
Coboara din masina si dispare cateva momente. Reapare cu o lopata in mana.
"Ia sa vad, acum!" zice, dupa ce curata putin in jurul rotilor si lasa lopata deoparte.
Tureaza puternic motorul dar totul e in zadar. 
" E clar, trebuie s-o trag, altfel nu mai ies de-aici!".

Istrate mai are o masina. O scoate din parcare si o duce in fata celei impotmolite.
Monteaza cablul de tractiune, se urca la volan, trage, nu reuseste din prima, mai trage o data si reuseste sa scoata din adancituri rotile din fata ale masinii impotmolite in zapada.
Se da jos, isi pune manusile, cheia ii scapa in zapada. "Fir-ar...." O culege din zapada si o pune bine in buzunar.
Se urca la volanul celeilalte masini. Isi da jos manusile, vrea sa porneasca masina, cauta cheia... nu-i decat cheia de la masina din fata, cea pe care tocmai o pusese in buzunar. Intra in panica, daca a scapat-o in zapada ca pe cealalta si n-a observat?
Se da jos din masina, se uita prin zapada. Se cauta prin toate buzunarele.
In pragul disperarii isi aminteste ca a lasat-o pe bancheta masinii din fata.
Se duce, o gaseste, se-ntoarce, se urca la volan, porneste.

Rotile din spate ajung in aceleasi gropi si merg in gol, trebuie sa mai traga o data; deci coboara, se urca la volanul celeilalte masini, trage, masina se opinteste, nu trece dincolo de groapa, trage inca o data exact atat cat trebuie sa nu faca alta boacana, slava Domnului, reuseste!
Se da jos de la volan. De cand cu cheia pierduta a renuntat la manusi, mainile i-au cam inghetat si e cu nervii intinsi. Dar nu mai are mult, trebuie doar sa puna una din masini la loc in parcare, cu grija sa ocoleasca locul care l-a tinut captiv...  atat i-ar mai lipsi, s-o ia de la capat!
Reuseste! Totul e bine cand se termina cu bine!
Istrate pune o masina la loc si pleaca, in sfarsit, cu cealalta.
In parcare se asterne linistea sporita parca de albul zapezii. Deodata ea este intrerupta de zgomote de motor turat.
Era tot Istrate. Uitase sa ia lopata si s-a intors dupa ea!

Linistea lacurilor de clestar

Miercurea fara cuvinte nu va fi fost vreodata mai tacuta ca aceasta.
Tonul tacerii, daca pot spune astfel, l-a dat Carmen.

lacul dintre munti (Skodra - Muntenegru)

carare pentru nouri