Ghicitoare

Menajul lor mergea aproape ca pe roate
Unul trebaluia altul sta-n pat, pe spate,
Sau contempla tv-ul cu sarg si regulat
Cine spala, calca, gatea, facea curat?

Iti dau si un indiciu ( insotit de-un suspin):
furnica si albina sunt de gen feminin.

Ce-ati facut cu mostenirea mea!...

Statuie amplasata in vechiul parc al orasului Govora, infatisandu-l pe Ion C. Bratianu, fondatorul statiunii altadata un loc minunat de odihna si tratament

Pavilionul Central de Bai Govora - o cladire fermecatoare construita in 1914 in stil traditional romanesc care sta sa cada lasata in paragina in stil romanesc consacrat dupa 1989

 

Statuia lui Ion C. Bratianu, fondatorul statiunii, este amplasata chiar in fata pavilionului pe langa care acum ti-e frica sa treci ca nu cumva sa se prabuseasca peste tine. Daca statuia ar prinde viata, ilustrul Bratianu ar vrea sa moara din nou vazand starea jalnica in care se afla cladirea din fata sa; si-ar da seama imediat ca ea reflecta perfect starea actuala a neamului romanesc.

Ce-ati facut cu mostenirea mea?!...

Muza

Mi-a atras atentia pentru ca afisa o siguranta proptita pe doua dopuri de picioare si avea o  mutra acra, una dintre acelea pe care iti vine sa le dai la intors. M-a fixat o clipa in timp ce-si trecea limba pe deasupra maxilarului superior, cu gura inchisa - asta da noroc. Scunda, indesata, mai tanara decat parea, cred, burta proeminenta... (Aoleu, mai face si copii?!). Cum era, cum nu era, un lucru e cert: m-a inspirat...
Avea o cautatura 
Ca o muratura.
Si era desteapta
Ca o curca fiarta.
Sa continui? Poate continuati voi, "ca pe vremuri."

Despre prostioare, cu dor

La hipermarket ne rataceam unul de altul. Pana sa ne gasim cu telefonul te cautam printre rafturi. Te gaseam concentrat la te miri ce produs, erai asa un teren propice pentru mici farse, victima sigura! Te tamponam ca din greseala, tresareai, apoi descopereai faptasul si figura ti se insenina. Alteori profitam de neatentia ta si te salutam cu voce schimbata, nu te asteptai sa fiu eu, citeam asta pe figura ta cand ma descopereai...

Acasa treceam unul pe langa altul pe hol si ne salutam neutru - cum se saluta locatarii din bloc intre ei, "buna-ziua" - "buna-ziua"...
Sau: 
-Buna ziua, domnul...
- Buna ziua, doamna...
Daca continuam, imi tineai isonul:
- Unde mergeti?
- La bucatarie, dumneavoastra?
- La baie! Si daca ma mai tineti de vorba...  fac pe mine!

Imi placea teribil sa iti fur papucii de casa, la inceput fiindca erau mai mari si mai comozi. Apoi am descoperit ce delicios ma simt cand ii cauti in timp ce ei sunt la mine-n picioare. De la o vreme veneai la sigur, la talharul dibuit. Mai tarziu am tras ponoase pentru faptele mele din trecut... mi-i cereai ci nu-i luasem eu.

Internetul bate viata

Ne-am nascut si am stat o vreme in acelasi oras - nu ne-am intalnit.
Am batut aceiasi munti - nu ne-am intalnit.
Mai tarziu am locuit din nou in acelasi oras si am batut alti aceiasi munti - nu ne-am intalnit.
Ce nu s-a intamplat in viata de zi cu zi s-a intamplat in spatiul lumii virtuale (cele doua lumi fac o lume perfecta?)
La putin timp dupa ce ti-ai facut blog am ajuns pe el datorita unui cuvant.
El m-a dus la o poezie de-a ta in care am regasit exact starea care m-a facut pe mine sa trantesc pe google acel cuvant. N-a fost putin lucru!
Am revenit pe blogul tau a doua zi, apoi iar si iar, mereu dadeam de mine pe-acolo!
Am descoperit ca adolescentii si copiii de noi avem multe in comun.
Au si adultii de noi ceva in comun, ne dor genunchii  - muntele nu ne mai poate intalni.
Prin orasul nostru natal am trecut doar o data in ultimii zece ani.

Nulf in extaz

In locul fotografiat mai jos am simtit din nou fericirea de a avea ochi, de a ma afla acolo, de a avea un oarecare aparat de fotografiat cu mine, ca altfel era imposibil de redat oglinda albastra de mai jos, nu-i asa?

Imagine din Zagorohoria (Grecia)  - sept 2009

Despre Zagorohoria am scris aici - clicuiti daca vreti sa vedeti!
Despre Nulf am scris aici - de asemenea, clicuiti daca vreti sa vedeti, daca nu, nu.
Alte postari cu Nulf,  aici.

Una-i una, alta-i alta - (4)

Una e...

imagine din Albania (aug.2010)

imagine din Albania(aug2010)

                             

alta e...

imagine din Albania(aug.2010)        


aici postari din aceeasi categorie

Chin de poet

Nicicand cuvintele n-or zace in robie
Zbaterea lor imi tot cere sa le pun la un loc
In forma lor sublima numita poezie
E dulce sau amara, e din apa sau foc.

Cuvintele ma dor daca nu ies din mine
Mi-atarna plumb in suflet atins ca de deochi
Si daca versul nu imi suna bine
Mi-apare ca prin farmec o cuta intre ochi.

Secvente cu sinistrati

O taranca batrana si ridata - de dupa riduri ieseau trasaturi frumoase -, cu tija in picior si mosul dincolo de gard, in cimitir, pare impacata cu soarta, nu plange si nu se zbuciuma de disperare si neputinta ca restul oamenilor de pe valea aia blestemata. Apa i-a luat si ei casa, a si vazut-o cum s-a dus la vale; s-a tot dus dimpreuna cu alte case si lucruri agonisite de-o viata de sateni. Un singur gand avea batrana, si-acela a facut-o sa vorbeasca:
- Trebuia sa-i fac de sase spatamani, zice, si arata cu capul spre cimitir; dar acum ca nu mai am nimic... i-o face ala, la Bucuresti!...
 "Ala" era fii-su, il iubea dar asa vorbea ea, mai aspru.

In atmosfera de tristete generala o batrana hatra face haz de necaz.
Cand aveau casa lor, acasa adica, la culcare, se certa in fiecare seara cu mosul ei pe locul de la marginea patului, niciunu' nu voia la perete.  Castiga ea si toata noaptea il impingea pe mos in perete. De cand doarme in "corturile de le-a pus statu" unde sa-l mai impinga, peretii sunt de carpa, cade din pat daca-l impinge, barem acum nu mai au pe ce se certa, zice.

In cautarea apusului perfect

Fiecare asfintit are o frumusete unica, am vazut soarele cum apune in multe locuri din lume, uneori peste orase, alteori peste munti sau mari. De unele imi amintesc, pe altele le-am uitat. Exista chiar unul la care am asistat cu mai bine de 20 de ani in urma si pe care nu l-am uitat o clipa, povesteam ceva despre el aici. E foarte posibil ca de la acel apus sa fi ramas cu gustul dezmierdarilor soarelui.

Cand soarele asfinteste ma uit spre vest. Nu o data, aflandu-ma cu spatele la apus si intorcand capul mi s-a intamplat sa strig "uau" cu extaz.
Am vazut faze de asfintituri care m-au umplut.
Si totusi, caut, mai caut, mereu cred ca urmatorul apus e cel mai frumos.

Ieri n-a fost cine stie ce, dar mi-au placut niste norisori tiviti de soare cum numai el stie/poate.

 

     

Balena albastra

Plimbareala nu-i plimbare, plimbarind nu-i plimband

Plimbarind. Plimband e una, plimbarind e alta - tot un gerunziu, dar exprima alta actiune. De ce nu ma plimb ci ma plimbaresc (reflexiv)? Pentru ca plimbarindu-ma sunt doar eu cu mine si ma simt al naibii de bine. Pentru ca atunci cand ma plimbaresc vad lucruri pe langa care, plimbandu-ma, trec cu perseverenta fara a le observa.  Plimbareala e o plimbare cu arta, sublimul plimbarii.
Sau, e doar mai vechea mea meteahna de a inventa cuvinte.

Eticheta: una-i una, alta-i alta

Frumoase de soare

... frumoase si sfioase...

 

         

Mirosurile copilariei

Port in nari mirosul de pamant reavan si imi pare cel mai placut parfum pe care l-am aflat vreodata. Il stiu din verile copilariei cand stateam pe terasa si asteptam sa se termine ploaia. Sau n-asteptam, tasneam prin balti cand ploaia "se rarea", - erau acele ploi rapide de vara, cu stropi-boabe de struguri albi.
 Cate si mai cate mirosuri mi-au intrat in nari... mirosul de caiete noi, de cerneala, de creioane si manuale noi, de piele de porc, pielea din care era facut ghizdanul...
Mirosul de vacanta e cel mai amestecat. Cat miroase a turta dulce, cat a liftariu, cat a lapte covasit? Cat a frunte de bunic?
Acum parfumul de vacanta e sarat...

Mai rau decat canicula?

Canicula apasa pe asfaltul care pufaie aburi infecti si tu te crezi mai tare decat ea. Alergi dintr-un loc in altul fiindca ai impresia ca dilati ziua. Ziua nu se dilata, tu te dilati! Inghiti caldura cat un cal care urca dealul inhamat la o caruta plina cu ceva greu. Canicula s-a insinuat in fiecare por al fiintei tale, degeaba scotocesti dupa un colt racoros in care sa te retragi. Ce faci cu paharul ala plin cu gheata? Nu bea, ti se umfla amigdalele! Faci febra! Poate fi ceva mai rau decat canicula...

Blogger - dolce far niente

"cautare dupa Le Petit Prince"

Azi se implinesc doi ani de la prima postare pe acest blog si tot atatia de cand am descoperit altfel lumea internetului. Pana atunci am intrat pe net ca tot omul, cautand mai un curs valutar, mai o informatie... Cu doi ani in urma, insa, am descoperit blogosfera, o lume vasta si interesanta prin care abia daca am facut cativa pasi.

Am blog, blogger ma numesc?
Nu ma consider un blogger adevarat, trebuia sa invat mai mult despre platforme, tehnici de promovare... Din acest punct de vedere am fost bloggerul-dolce far niente. De scris am tot scris, poate am progresat putin. Cineva din neant da din aratator si ma dojeneste bland: "Se putea mai bine, blogger Mic Print!". Nu mai da, Antoine! Recunosc, la un moment dat am crezut ca voi face mai mult pentru tine. Dar, sa stii, am scris cu drag.

Multumesc celor care m-au insotit la drum, v-am simtit prezenta chiar daca unii dintre voi n-ati comentat. Nu e putin lucru sa nu te simti singur, va datorez mult. Daca cuiva trebuie sa i se spuna 'la multi ani', aceia sunteti voi, dragii mei cititori.
             L a    m u l t i    a n i !

Ce-ti tie iti place, altuia fa-i

Cel mai usor scrii despre lucrurile pe care le stii, le intelegi. In cazul in care vrei sa le inteleaga si altii conteaza modul cum le comunici. Un mod de comunicare fara gres presupune sa te pui in pielea celui caruia vrei sa-i comunici.

Insorit pan' la asfintit

Am stat la sueta pana aproape de inserare cu domnul soare - el s-a plictisit primul!
Era asa mandru ca nu mi-am putut lua ochii de la el. Pesemne mi-a luat mintile caci am uitat sa schimb rezolutia (pe care o schimbasem inainte nu prea stiu din ce motiv) si am pozat cu cea mai mica.
Oricum, am numai cuvinte de lauda pentru cel mai ieftin Nikon care si-a facut datoria impecabil vreo trei ani si acum tot bun e desi da semne de sensibilitate la schimbarea de temperatura (cand e frig se inchide singur, cred ca vrea sa doarma).  

Postare de top. Reclama la reclama la hartie igienica

Postarea cea mai eficienta - maxim de satisfactii cu minim de efort - dateaza din anul 2009 si poarta titlul "Reclama la hartie igienica";
se gaseste  aici  si a primit niste comentarii adorabile, merita sa le cititi !

Motobicicleta

Grasul - proza arhiscurta

Locuia la etaj inferior si nu lua liftul, era putin de urcat chiar si pentru un gras ca el. De altfel voia sa faca o bruma de miscare urcand intotdeauna pe scari. Ca atare nu l-a interesat niciodata daca liftul functioneaza sau daca i s-a efectuat revizia anuala. Totul pana in ziua in care, in urma sedintei de bloc, s-a stabilit ca liftul are nevoie de reparatii importante. Reparatiile s-au aprobat, s-au efectuat si au costat o groaza de bani. Costul s-a impartit pe apartamente. A platit si Grasu', ce era sa faca! Dar de atunci a urcat numai cu liftul.  

"Pictati, va rog!" - Etapa a sasea a concursului de proza arhiscurta PAfoto.

 Considerand eu poezia mai aproape de pictura decat proza, raspund politicosului indemn adresat participantilor la etapa a sasea a concursului PAfoto cu o pictura in versuri.
Inaltul Giudet e rugat s-o considere proza... cu rima si s-o accepte in concurs.

Profit de ocazie ca sa marturisesc ceva: pentru mine poezia e o pictura cu cuvinte. Poetul isi cauta cuvintele potrivite asa cum pictorul isi cauta culorile potrivite.

foto-tema etapei 6; foto-autor: Calin Hera

Penel, culoare, om

Clopotele bat ora sase dupa amiaza
Turistii din oras mor de cald si ofteaza
Apoi se strang in grup pe tarm sa prinda briza
Doar pictorul e singur - el cu muza.

Marea acum se strange, acum se rasfira din nou
Pictorul vrea s-o prinda intr-un tablou.
A dat in parg albastru marea, asa cum stie,
Iar soarele, pe-alocuri, o face argintie.

El, pictorul, o vede exact asa cum este
Si tot asa cum este el o si zugraveste.
Penel - culoare - om - o inclestare darza.
Omul a castigat: marea a trecut pe panza.

Nota: Adaug, in afara concursului, ca sa nu depasesc numarul optim de semne (500), inca doua versuri, pe care le dedic plimbaretului prin Barcelona:
Cu nasturii descheiati pana aproape de buric
Ma plimb voios prin port - nu-mi pasa de nimic.

Motive ca sa-ti inchizi comentariile

Daca ar fi sa-mi inchid comentariile as putea s-o fac din doua motive:
 unu - tot nu comenteaza nimeni
 doi -  mama m-a invatat sa nu stau de vorba cu necunoscuti
Voi ce motive ati avea?

Alta zi, alta proza arhiscurta. Poezie arhiscurta?

Am gasit pe un colt din agenda schita unor versuri.
Acum am schimbat foarte putin un vers, mai precis i-am taiat un cuvant in plus.
Am vrut sa continuu cu strofa a doua dar mi-am dat seama ca spune tot ce am avut de spus.
Proza arhiscurta exista, e un fapt incontestabil.
De ce n-ar exista si poezie arhiscurta? Ar putea fi ceva intre epigrama si haiku?

Soarele inroseste orizontul si dispare in pripa
Astazi se duce dupa Ieri sa stea la o pipa
Maine se aseaza pe locul unde Ieri si Azi au prins a sapa
I-a venit si lui randul sa scrie. Si scrie: alt PA.

Nu misca nimeni! (PAfoto')

Pornind de la o fotografie (pe care o puteti vedea a i c i ), eu si altii, din ce in ce mai multi, scriem proza arhiscurta sub pretextul unui concurs PAfoto' - care a ajuns la etapa 5.

fotografie din Atena

Fotografia alaturata face parte din arhiva personala de fotografii si-mi aminteste de o situatie pe care acum o pot numi hazlie.

Mergeam pe o strada pietonala cu ochii prin vitrine cand am observat ca mi s-a dezlegat siretul la unul din adidasi. Fireste, trebuia sa-l leg cat mai grabnic asa ca am inceput sa caut din ochi un loc unde sa ma retrag sa-l leg la loc, si,  numai bine, imi apare in fata ochilor o chestie destul de mare de metal buna de pus piciorul ca sa-mi leg siretul.
Pun piciorul, leg siretul si...  ma relaxez. Ridic ochii si vad statuia din imagine. Ups! Era cutia unde strangea omu' banii!
Am privit omul, zambea; si-a dat seama ca n-am facut-o intentionat si sunt in incurcatura... mi-a zambit (ca o statuie ce era) si mi-a trecut jena, nici acum nu realizez cum am putut sa fiu cu capul in nori in asemenea masura...

Vremurile ca vremurile, dar vremea...

 

Nu mai poti tu sa mai mergi la munte fara sa te goneasca ploaia?
Pe vremuri parca aveai oarece siguranta, stiai ca s-ar putea sa fie cu ploaie in anumite luni ale anului dar nu stateai tot timpul cu frica-n san, ca acum.
Plecat la munte vineri, programat intoarcere duminica, intors sambata de nevoie: vineri noaptea a plouat cu galeata, fara metafora, a fost o rapaiala de zici ca cineva turna din cer galeti cu apa una dupa alta.

Adio trasee, adio cantat la foc...

Nu s-a cantat la foc dar s-a cantat cu foc, unii cu chitara altii cu ... vocea (am cam ragusit). A fost fain!

Brusturi in dialog cu soarele

am facut aceasta fotografie in apropierea cabanei Diham

Provocare: sa scriem precum picta Picasso

Nu cumva e o indrazneala prea mare sa insiri cuvinte precum insira culori Picasso (Pablo Diego José Francisco de Paula Juan Nepomuceno María de los Remedios Cipriano de la Santísima Trinidad Martyr Patricio Clito Ruíz y Picasso Lopez)? Poate. Dar nicio incercare nu e o indrazneala prea mare.
Arunc manusa:

Mirare de mai
- Ma mai iubesti?
 - "Mai"? Nu te-am iubit niciodata.
Dupa mai vine iunie.

Confesiuni de asasin economic

 "Confesiunile unui asasin economic" e titlul unei carti scrise de John Perkins, fost asasin economic, care, spune el,  trebuia "sa convinga tarile importante pentru SUA, din punct de vedere strategic, sa accepte imprumuturi imense pentru dezvoltarea infrastructurii si sa se asigure ca proiectele profitabile aveau sa fie oferite corporatiilor americane. Impovarate de datorii uriase, aceste tari ajungeau sub controlul guvernului SUA si al Bancii Mondiale, care actionau ca niste camatari- dictand termenii de returnare a banilor si fortand guvernele tarilor respective sa li se supuna".

Ma tot gandesc cum a lucrat John Perkins in favoarea guvernului SUA si dupa aceea s-a apucat sa scrie o carte... cuprins de remuscari? Sau, de ce?
Ce l-a determinat pe J.Perkins sa scrie acesta carte? Cum de a reusit s-o publice?
Cartea e "condamnata" inca din titlu sa fie bestseller. Poate autorul a crezut iar editorul nu a avut nicio indoiala ca aceasta carte va fi bestseller. Dar nu cred ca i-a interesat, nici pe unul nici pe altul, cel putin nu in primul rand. Cred ca la aparitia cartii au condus ratiuni mult mai inalte. 

O carte care din titlu te face sa-ti pui intrebari te duce dincolo de coperte, dupa raspunsuri. Sper sa le am dupa ce o voi fi citit. Si sa fie cat mai aproape de adevar.

Nulf la cetatea din Aiud

Am devenit din nou Nulf cand am trecut prin Aiud.
"Trecutul", trecut trebuia sa fie. Adica sa nu ne oprim, dar, ghinion: drumul trecea exact pe langa cetatea orasului.
O mentiune absolut necesara: nu a fost ghinionul meu ci pentru cine a trebuit sa ma astepte pana mi-am iesit din pielea de Nulf pe o canicula care ar fi trimis la Poli pe cel mai mare iubitor de caldura.
O alta mentiune absolut necesara, ca nu cumva sa se creada ca abuzez, in general, de rabdarea cuiva: Nulf s-a miscat repede. La drept vorbind, graba lui Nulf e in zadar din moment ce gaseste mereu altceva de fotografiat si nu se satura niciodata...
La vederea zidurilor vechi, beculetele lui Nulf s-au aprins toate deodata si mainile au inceput sa cotrobaie in sac dupa aparatul foto. Inca dinainte de a-l pipai, caci ochii fixau zidurile vechi de parca ar fi putut sa dispara,  a inceput sa faca larma-i caracteristica: de nedescris si de nerefuzat. "Ce-i aici? Oprim! Te rog, oprim!"
In asemenea ocazii, Nulf deschide portiera inca inainte ca masina sa se fi oprit si ajunge val-vartej pe trotuar.

...Apoi timpul s-a oprit pana la primul: "Hai odata!"...

Cetatea este de fapt o biserica fortificata cum sunt multe in Transilvania; aceasta e considerata una dintre cele mai vechi, prima faza de constructie fiind plasata in secolul 14, adica inaintea majoritatii altor cetati pe care le-am vazut (cele mai vechi erau de prin sec.15 si 16). Cetatea Aiud a mai avut o faza de constructie in deceniul 3 al sec.16 (asa am citit pe ziduri). Atunci s-a si extins si a capatat infatisarea pe care o are in prezent. Cred ca cetatea ar trebui restaurata... alo, m-aude cineva?!... chiar e un monumet reprezentativ pentru arhitectura medievala, au spus-o altii, o spun si eu, acum, dupa ce am vazut-o.

Am ocolit cetatea si unde vegetatia mi-a dat voie i-am fotografiat turnurile si am cules informatiile de pe ziduri - o parte din ele le transpun aici.

Turnul dogarilor

  Turnul dogarilor (plan octogonal)
Are 7 laturi si strajuieste coltul de S-V al zidului de incinta. Insemnele breslei sunt sapate in piatra la baza turnului; tot acolo e si anul ultimei reparatii: 1744 (!!!). Dogarii de aici cica erau concurenti de temut pentru breslele altor orase din Transilvania; s-au gasit mentiuni despre ei intr-un document din 1516 si in altele ulterioare; se faceau plangeri impotriva lor (va sa zica de pe vremea aceea celor mai buni li se bagau bete in roate!...)

turnul tabacarilor si cojocarilor

 Turnul tabacarilor si cojocarilor (plan pentagonal)
reparat ultima data in 1795 !!!
A fost dat in grija uneia dintre cele mai vechi bresle de mestesugari din Aiud, in anul 1357 fiind amintit un "pellifex" cu numele Mihail.
Breasla s-a bucurat de numeroase privilegii...
 Dupa 1848 breasla s-a transformat in asociatie profesionala care s-a mentinut si in epoca moderna.

Turnul fierarilor (plan pentagonal) asigura apararea coltului de N-V si a fost preluat de fierari si lacatusi dupa distrugerea orasului si cetatii de trupele austriece; mentiunile despre aceasta breasla dateaza din sec. 16... un anume Laurentiu "Kowach" nascut in Aiud si stabilit la Cluj facea potcoave pentru caii principelui.
Fierarii  si-au continuat activitatea organizati in bresle pana in sec.19 fapt atestat de niste registre ale breslei din 1827 si de dupa acesti ani, registre care s-au pastrat.

Turnul Olarilor - alta breasla renumita din Aiud.

Au fost si alte bresle (de macelari, croitori...); de-a lungul vremii unele turnuri au trecut de la unii la altii.
Mai multe informatii se pot gasi (cred, n-am fost) la Muzeul Orasenesc de Istorie care are sediul in fostul Palat Princiar.
In interiorul cetatii se afla biserica evanghelica luterana si biserica reformata calvina.

Fotografie facuta in incita cetatii

Eu, Nulf

Cand gasesc ziduri vechi devin Nulf
(V-am spus cum e Nulf
mai demult;
dar cum e el neinsemnat
pesemne c-ati uitat).

Nulf nu e o aratare
Care produce mirare
Nulf e om,
Mai mult om,
Mai concentrat.
Ca un binom,
Pus la patrat.

Daca vrei sa (re)citesti despre Nulf, gasesti a i c i si a i c i.

Corund - casa si taraba

Cei interesati de ceramica de Corund nu trebuie s-o caute prea mult, te intampina imediat ce intri in localitatea Corund, de-o parte si de alta a soselei, alaturi de alte obiecte lucrate de mana omului. Exponatele prezentate spre vanzare sunt mai mult sau mai putin autentice.

O lume subpamanteana: salina Praid (continuare)

Cu sarea din Transilvania e poveste veche care spune ca sedimentele depuse in decursul milioanelor de ani a impins sarea spre zonele periferice formand "samburii de sare".
La Praid e un "munte de sare" cu latimea de 1,4 km si adancimea de cca 3 km. Incepusem ieri sa povestesc despre Praid, cel fara sarmale dar cu mina... salina.
"La suprafata", adica pe pamant, am observat tendinta locuitorilor din Praid de a valorifica la maxim ce ofera natura si ca pot s-o faca fiind gospodari excelenti. In subsol lucrurile nu sunt diferite. Dintre toate minele de sare pe care le-am vizitat aici am gasit elemente certe care atesta ca localnicii n-au " iertat" nimic din ceea ce se poate valorifica. Sa purcedem.

tunelul pe unde se intra in mina

 Se intra in tunelul alaturat care se strabate cu autobuzul (informatiile de pe saitul salinei  pot fi de folos).
La salina merg atat bolnavii cu afectiuni respiratorii cat si foarte multi turisti - autobuzul care a plecat la prima ora (in care ma aflam si eu) era plin ochi si nu ma indoiesc ca si mai tarziu a fost la fel. Numarul mare de vizitatori a dus la cresterea temperaturii in mina si acest lucru pericliteaza ecosistemul. In aceste conditii, presupun ca biletului de intrare o sa-i tot creasca costul ...

Am parcurs tunelul de la intrare si am ajuns in alt tunel.


Am coborat mult, mina e una dintre cele mai mari din Europa.
Treptele coboara spre un nivel cu amenajari multiple, o minilume subpamanteana.

scena biblica din capela

foto din capela ecumenica

in magazin se vinde sare de baie si tratament, ceramica si obiecte de artizanat din zona

Dupa ce am ajuns nu mi-a trebuit mult ca sa trag o prima concluzie: aici e ceva in plus fata de ceea ce vazusem in alte saline; acel ceva e legat de faptul ca se valorifica la maxim tot ce se poate.
Ceea ce am citit pe panourile explicative mi-au aratat ca nu gresesc. Oamenii au folosit pana si camerele ramase dupa exploatare. Speleoterapia a luat nastere in anii 1960 chiar in vechea mina, la acelasi nivel cu cel la care se exploata sarea. Se pare ca mult timp camerele parasite de exploatare au fost folosite pentru tot felul de activitati care atrageau turistii, concursuri de aeromodele, tabere de pictura si sculptura... asa se explica prezenta in mina a unor sculpturi si basoreliefuri.


Abia in 1980 baza de tratament s-a mutat unde functioneaza si astazi, la 120 m adancime in masivul de sare. Camerele de tratament si camerele anexe sunt electrificate si aerisite permanent. Salile sunt enorme, poti juca fotbal fara probleme. Sunt amenajate locuri de joaca pentru copii, o capela ecumenica, un bar, o biblioteca, e chiar si o salita cu calculatoare conectate la internet - mi-ar fi placut sa va povestesc de la fata locului, ca sa ma simt reporter dar locurile la calculatoare erau ocupate. (Merge si asa, imi place sa impartasesc tot ce aflu si in adancul sufletului tot sper sa se bucure de aceste randuri cei ce nu pot sa calatoreasca).
Ce-am mai vazut pe-acolo: sezlonguri, mese si banci pe care sa zabovesti sa citesti sau sa bei un suc sau cafea; mese de biliard si ping-pong;  o expozitie cu vinuri; intr-o alta sala spatioasa am gasit un restaurant cu autoservire si un bar cu vinurile zonei pe care le poti gusta acolo sau lua acasa, la sticla; am mai vazut magazine cu suveniruri fel de fel, ceramica, obiecte textile, sare, obiecte din lemn sculptat...
A, sa nu uit muzeul! N-am mai gasit un muzeu al sarii in drumurile mele sarate. Aici exista unul si inca cu destule exponate. Am fotografiat cam tot ce cuprinde, mi-au placut in mod deosebit vechile unelte de minerit. Fotografiile cu explicatiile istorice si geologice nu le voi posta, daca e cineva interesat de aceste fotografii sa lase mesaj la comentarii si le voi include intr-o postare separata. 

Una peste alta nu te plictisesti pe parcursul celor 4 ore cat dureaza tratamentul. De gimnastica v-am spus ieri. Vine un specialist care arata miscarile si se face gimnastica medicala in grup; pot participa nu doar bolnavii ci si turistii obisnuiti, e amuzant si benefic. Chiar mi-a prins bine.
La iesirea din salina imi venea sa zbor, afara era soare si mirosea a gulas. Am adulmecat cu talent si am reperat locul; trebuia sa trec pe acolo, spre desfatarea papilelor gustative si a stomacului care reclama ca-i e foame si ca nu are de gand sa se puna la lungul drum catre casa in halul in care era!
Iar dumul spre casa fu prin Odorheiul Secuiesc si fu cu mici opriri, doar-doar mai vad ceva inedit.
Prima oprire, premeditata de fapt de cand am ales a merge prin Odorhei, a fost dupa cateva minute, in Corund, la tarabele cu renumita ceramica de Corund (alb cu albastru)
Am si cateva poze dar le las pe maine.
Tags: Praid, salina, mina, speleoterapie