Ipomoea

doua zorele


fuga cu link-ul la Carmen

Din trafic

Cu susan sau cu mac, tot un drac

Mi-e foame. Ajung la covrigarie si din fericire nu am in fata mea decat vreo doi oameni.
Imi vine randul, cer cu nerabdare un covrig punand leul pe tejghea ca sa reduc cat mai mult timpul pana-l primesc.
In loc sa-mi dea covrigul ma intreaba de care vreau.
Cu gaura de aur! Cum de care vreau?
Realizez intr-o fractiune de secunda  ca sunt de doua feluri, cu mac si cu susan.
"Cu ce-o fi", zic.
Vanzatoarea se blocheaza si ca s-o deblochez optez repede "cu mac" (are o silaba pe cand "susan", doua).
Imi da cu susan. O tampita, eu voiam cu mac.

Adela recita frumos

Cine poate si vrea e poftit s-o auda mâine, 26 noiembrie, orele 13,00, la TÂRGUL DE CARTE GAUDEAMUS, în spaţiul 3.20, standul 103, aproape de Ceainăria Gaudeamus, unde profesorul Cristi Şerban îşi va lansa cartea ,,Nestemate duhovniceşti” vol.II .
Eu am ascultat-o pe Adela recitand si de atunci as vrea sa nu se mai zica "recitand" ci poezind.
Adela recita ca si cand ar canta.

De la banca de piatra la parlamghinari

Am fotografiat banca de piatra fiindca imi plac lucrurile de piatra.
Acum, gasind fotografia mi-a venit o idee: daca scaunele din Parlamentul Romaniei ar fi de piatra, parlamentarii, - pe care intr-un articol din 2010 i-am numit parlamghinari, (am ingrosat cuvantul fiindca sub el se afla linkul care duce la acel articol), - ar adormi mai greu in scaune, fiind ele mai tari si mai reci, deci, mai putin confortabile.
Si pentru o eficacitate si mai mare, ar trebui ca scaunele sa nu aiba spatar. Nu doar fiindca e mai greu sa adormi cand n-ai pe ce sa te sprijini ci si pentru ca lipsa spatarului i-ar "ajuta" sa stea stramb.
La ce bun sa sada stramb?
Pai decat sa sada drept si sa judece stramb, mai bine invers.

Para si gutuia - scurta poveste cu talc

După ce suratele lor disparusera una cate una, pe raft au rămas o para si o gutuie. Acum, era loc destul pe raft dar gutuia părea ca nu încape de para cu toate ca acesta n-o deranja cu nimic, fiind dulce si moale de felul ei.
- Uite ce e, spuse gutuia, mai acră ca de obicei, nu-mi convine ca ma imiti!
- Eu? - se mira para, care se pată uşor intr-o parte, de frica sa nu ajungă la ceartă cu gutuia cea tare.
- Chiar tu, nu vezi? Erai verde si acum esti galbena, ca mine.
Para se privi si ii dădu dreptate, dar ce era sa facă? Nu era vina ei ca din verde si tare devenise galbenă si moale. Auzind vorbele gutuii se inmuie si mai tare, ceea ce o făcea sa presupuna ca n-o va mai duce mult, o para atat de moale fiind numai buna de mancat.
Presupunerea perei s-a adeverit: chiar a doua zi para  a disparut de pe raft.
Gutuia, rămasă singura, începu sa simtă lipsa perei si sa se plictiseasca îngrozitor.
Cu timpul deveni tot mai mofluza si se chirci de parcă ar fi vrut sa dispară înainte de a-i sosi sorocul de a fi mancata.

Sensul propriu si al figurat - exemplificare (in versuri)

Tare de cap (la propriu), sa fii, nu-i rau,
Mai greu se stramba capul tau
Daca-l izbesti de obiecte dure
Sau dai cu el in vreun copac, in padure.

E bine sa fii tare de cap si la figurat,
Orice ai fi, om simplu, print sau imparat.
Tare de cap, adica, intelept -
Un om ceva mai mult destept,
In orice caz nu unul "greu de cap"
Asta-i cam rau sa fii, ai chiar un handicap.

E cool sa fii cool, dar, ce e cool?

Ai fugit dupa tren si l-ai prins? Cool!
Ai fugit dupa tren si nu l-ai prins? Cool!
Pe vremea mea se spunea "traznet" sau "bomba" dar cu rost, nu iac-asa, sa te afli in treaba.
De fapt nimeni nu poate preciza cu exactitate ce e cool si ce nu.

Descrescendo crescendo

Azi vreau versuri rotunde
Va trebui sa imprumut
Ale mele au pinteni
Pintenii inteapa
Se opintesc
Zic nu.
Vreau
Sa zic da
Sa dau voie
Sa nu gandesc
La vreo consecinta
Nu vreau sa am constiinta.

Pictorul si atelierul lui dintre ziduri vechi

 

Era intuneric, atelierul era luminat si se vedea inauntru. Intreaga atmosfera ma atragea intr-un fel magic si mi-am lipit capul de geam ca sa vad mai bine inauntru. Am inghitit cu ochii cat am putut si am scos aparatul de fotografiat sa iau si pentru acasa. Pictorul era inauntru si m-a observat. A iesit, mi-a zambit. Usor incurcata, i-am cerut voie sa-l fotografiez. Cred ca am avut emotii, n-am reglat prea bine aparatul... Insa, asa cum au iesit, pozele isi fac treaba: imi amintesc de o vacanta intr-o tara uimitoare si de o imprejurare ce a avut farmecul ei.

.

 Pentru miercurea fara cuvinte, fotoreporterul lui peste prajit.

Balconul cu pricina

Adesea, in drumurile prin Bucuresti fac poze si exercitii de imaginatie privind cladirile vechi - preferatele mele sunt cele cu balcoane.
 Aceasta activitate nu este lipsita de pericole deoarece s-ar putea sa-mi aduca un cucui, daca, cu ochii pe pareti, ma ciocnesc cap in cap cu cineva care face acelasi lucru.
De la blanaria cu balcon iesim (din nou) in bulevard si o luam frumusel la vale.
Trecem de rond si cu ochii pe Universitate dam de balconul cu pricina.  Pe care il tragem in poza, cum altfel?

Voi fi din nou Mos Craciun

Ca un veritabil Mos Craciun, am inceput sa strang din timp cadouri pentru cei dragi - care sunt intotdeauna cuminti. 
Cand ai bani e simplu, le cumperi.
Cand nu ai bani e placut, le "fabrici".
Te apuci de tricotat, pictat, inventezi si faci lucruri cu mana ta. Duci lucrul la capat cu rabdare si placere pentru ca iti imaginezi momentul cand vei oferi darul. Acel moment va fi o singura data aievea dar in gand poate fi de un numar nelimitat de ori. Cu bucuria aferenta.

Masinoacele de altadata. Rechinul Volga si Popeda-Bopeda

Masinoacele rusesti de altadata parca ranjeau. Volga imi parea un rechin. Popeda avea si ea un ranjet dar nu atat de larg precum Volga. Din Volgile negre coborau oameni mari imbracati in costume in general inchise la culoare. Intr-o zi am realizat ca Volgile si Popedele au disparut de pe soselele patriei. Prin anii 80 nu cred ca mai erau. Moskviciurile inca mai zdranganeau pe sosele cand a aparut Lada, un masinoc mai de anii '80.  Poate ca se mai gaseste si azi cate un Moskvici ruginit in vreo curte sau pe vreo tarla a nimanui. Eu am gasit acasa la parinti  o Volga o jumatate de Volga,  intr-o fotografie de epoca ... "de aur".

Mai aproape digestia decat partia

Ce-mi aud urechile? All inclusive pe Valea Prahovei?
Cand ai un hotel la munte, care munte e strabatut de partii, nu se poate ca facandu-ti reclama sa nu recurgi la chemarea la ski, sanius, miscare in aer liber in general. Foarte bine, e dreptul hotelierilor, numai ca asta se cam bate cap in cap cu all inclusivul. E de la sine inteles, cine se duce la munte pentru a sta pe partie nu are nevoie de all inclusiv. Un hotel cu schiori avea un aer aparte, odata cu introducerea all inclusivului o sa se "polueze" cu romanasii "hai la munte sa mancam". Si asta nu e cel mai rau lucru. All inclusivul e destul de corupator.

Miercurea fara cuvinte - apa noastra cea de toate zilele

Cat de pura e apa plata pe care o cumparam?
De unde provine?
De ce unele etichete nu prevad toate elementele de identificare ale produsului?
Iata mai jos ce elemente trebuie sa contina o eticheta, alaturi de denumirea produsului.

Cate marci de apa au astfel de etichete?
Cand eticheta e "muta" ce putem sa credem despre felul cum isi asuma raspunderea pentru calitatea apei unii care iau bani pe ea?

Postarea de azi e din categoria "apa" deschisa acum doua zile.
Daca miercurosii fara cuvinte pun umarul ideea ca ar trebui sa bem apa curata nu se va duce pe "apa sambetei* .
Vreti sa beti apa curata?
Nu lasati raspunsul aici ci la postarea de luni.


*Despre Apa Sâmbetei se spune ca era un râu cu apa care fierbea toata saptamâna mai putin sambata

Eu tot cu apa

Ca ieri, eu tot cu apa am treaba, caci apa suntem, noi, oamenii (cam 70%).
Pana sa bem apa potabila de la robinet conform dorintei mele utopice, recunosc, bem apa plata din bidoane de plastic pe care le cumparam cu spor.
Pe unele etichete scrie ca apa provine din izvoarele subterane captate in diverse locuri. Asa o fi?

Mi-ar placea ca jurnalistii de investigatie (blanda) sa verifice cum ajunge apa in bidoane, pe fiecare fel de apa plata in parte, si, dupa un timp, sa citesc un material cu titlul: "Pe urmele apei din bidoane" sau cu ce titlu o fi, ancheta sa fie!
Daca as avea mijloacele necesare (o legitimatie si niscai bani de drum) mi-ar placea sa fac aceasta investigatie si as face-o cu mare interes. Am o banuiala cum ca beau apa de la robinet crezand ca beau apa de izvor. Si mai am banuiala ca n-a testat nimeni daca apa izvoarelor de la care se incarca bidoanele, in cazul fericit ca totusi se alimenteaza de la izvor, e pura microbiologic.

Vreau apa curata la robinet - petitie on-line

Azi ma roade gandul ca in loc sa beau apa de la robinet beau apa de la bidon, Dumnezeu stie de unde provine si asta!
De multe ori nu beau, pana cumpar bidonul - o cheltuiala care ar putea lipsi daca as trai, de pilda, in Austria.
Nu traiesc in Austria, ce e de facut?
Ce face romanul cand crede ca rezolva ceva? Demareaza o petitie on-line.
Petitia mea se va numi: "Vreau apa curata la robinet!". 
Cine doreste acelasi lucru sa scrie la comentarii: "Vreau apa curata la robinet!".
Intr-o zi s-ar putea spune: "Romania - o tara cu apa potabila la robinet". Asta da brand de tara!


postari din categoria mediu
postari din categoria natura
 

Peisaj urban

Uneori se intampla: orasul nu-ti mai pare infernal si asteptarea la semafor iti da prilejul sa constati ca marele oras ti-e drag, soarele tine cu tine si face frumos pe cladiri, luminile si umbrele iti dau imboldul sa parasesti timpul in care te afli, nostalgiile dau navala, esti cu cursurile sub brat si pletele in vant, esti taman in zona care trebuie...
Zona e binecunoscuta chiar si nebucurestenilor si in fotografie sunt cel putin doua repere extrem de vizibile. Asadar, unde am facut fotografia?

Catelul si xeroxul

Ca sunt destept e neindoios. M-am uitat atent si am priceput imediat cum face. Pune hartia sub placa aia mare, o lasa in jos, apasa pe buton, iese hartia.
Bine c-a plecat omu'! Ia sa vedem! Pun coada, las capacul peste ea,... acum trebuie sa apas pe buton. Nu ajung, ham! Nu ajung din cauza ca tin coada acolo. Stai putin! Intai apas pe buton si dupa-aia ma asez, asa o sa reusesc sa-mi trag coada la xerox.

Rodul viei - miercurea fara cuvinte (multe)

Pana sa fie vin, sunt struguri, am gasit unii frumosi, aici.
Apoi e mustul, care poate ramane asa mult si bine daca vrea el si e ajutat putin - pus la congelator.
E dulce si bun mustul dar cui nu-i place sa savureze un pahar de vin vechi?

Plecate la iernat

Lacul Herastrau e pustiu acum. Pasarile fost adunate si duse la iernat.
Le-am fotografiat din timp, insa.

A venit toamna pe bloguri

Toamna si-a pus ochelarii pe nas, striga catalogul si pune absente bloggerilor ce nu raspund prezent la chemarea ei colorata frumos. Dar parca poti rabda sa fii absent?
Arunca toammna catalogul, nu ai nevoie de el!

Pachetul de nervi

- Draga, sunt un pachet de nervi, plec, tu mai ramai?
Colega de birou dadu din cap in loc de raspuns afirmativ.
Pachetul de nervi iesi.
Suflul strazii o izbi imediat, din plin: un barbat grabit a tamponat-o de era s-o doboare, o femeie a impins-o cu sacosile doldora de ceva rece si umed, niste tineri vorbeau si agitau mainile de era cat pe-aci sa-i dea una peste ochi...
Norocul ei era ca, pana acasa, avea de strabatut un drum destul de scurt, astfel incat ajunse inainte de a pati ceva cu totul neplacut.
Linistea din casa ii dadea de inteles ca era inca singura. Foarte bine, gandi. Pana ajunge barbat' su o sa faca un dus si o sa-si traga pe ea rochia de casa. Dupa ce avea sa faca aceste lucruri firesti o sa reuseasca sa se relaxeze, gandi, caci, era in continuare un pachet de nervi. 
Dupa dus isi imbraca rochia de casa care  se incheia cu o funda mare la mijloc, privindu-se in oglinda. Era inca usor incruntata, semn ca operatiunea de relaxare nu reusise.
Soneria suna tocmai cand terminase de innodat funda.
Acum era un pachet de nervi legat cu funda, ca un cadou.



sursa foto

Epigrama - unuia care intoarce spatele regelui lui

De esti un Faradelege
Las pe altii sa o spuna
Eu iti spun una si buna:
E trist ca esti far'de rege.

Miercurea fara cuvinte si fara cauciucuri

Hei! Unde-ai pornit? Ti-ai schimbat cauciucurile?
Unii si le-au schimbat, au si d o v e z i.

Azi fara semne opritoare

azi alege sa fii un vers
e ziua ta si poti sa te rasfeti
alege-l pe cel mai usor
sa fie o boare
o iluzie de culoare
uite
scriu fara punct
sau alte semne opritoare
azi
as nimici tot ce opreste
accesul la pajistea fara margini
unde sa rontaim acelasi fir de iarba
si sa desenam din nori

Iubire pisiceasca

O felina-ncantatoare, mult iubita de parinti,
A crescut numai in casa, (de la coada pan' la dinti),
Apoi a iesit in lume, frumusica si sfioasa
Intre lucruri diferite de cele aflate acasa.

Delicata pisicuta iute a fost observata
De motanii din vecini ce-o sorbeau din priviri toata.
Si, cum era primavara cu aer divin parfumat
Unul, mai cu experienta, pe urme i-a tot calcat.

Motanul, motan pragmatic, fara serenade multe,
A pus laba pe pisica fara ifose adulte,
Si-a tinut-o strans in labe cam lipsite de tandrete,
Gingasa cum era ea si plina de tinerete.

Apoi a crescut pisica si-au urmat mai multe runde
De iubiri de pisicuta, (nu stim noi cat de profunde)
Cert e c-a adus pe lume un lung sir de puisori
Niste gheme cu blanita ce strangeau din ochisori.

Motanii stateau la coada la pisicuta matura
Stapana acum pe ea, pe casa si batatura.
In jurul ei erau lupte intre motanii feroce
Ce se intreceau in gheare, in muscaturi si in voce.

Intr-o zi, in acea curte, a fost adus un motan
Tarcat, frumos si tanar - nu avea mai mult de-un an
Tigru in miniatura, puternic si frumusel,
Ce pan-atunci nu-ntalnise o tarcata ca si el.

Pisicuta cea frumoasa il privea cu-atentie
Si il accepta prin preajma fara vreo pretentie
Motanelul era dulce, sfios si topit de tot
Abia indraznea sa vina si s-o sarute pe bot.

A urmat o preafrumoasa idila adevarata
Si a fost tandrete multa, si-a fost dragoste curata,
El indragostit anume numai si numai de ea,
Ea traind un sentiment ce deloc nu cunostea.


Animalele au emotii, am mai spus-o, aici .
Cunosc bine pisicile, sunt niste fiinte extraordinare, as putea scrie o carte plina de povesti adevarate...
Poemul de mai sus e inspirat din viata unor pisici de apartament devenite pisici de curte.

Alte postari cu pisici 

Tag: pisiceasca, pisica, pisicuta, motan, motanel, iubire, idila

Miercurea fara cuvinte la piata de peste

Carmen a dat tonul: l a  p i a t a.
Eu l-am luat si am ajuns cu el la piata de peste din Atena.
Fotografiile va vor furniza pofte si informatii (preturile sunt de acum doi ani).
In caz ca doriti sa dati o fuga la Atena sau oriunde in lume
va recomand cu caldura a g e  n t i a  d e  t u r i s m cu care am calatorit intotdeauna bine si ieftin - contact: ursultrubadur@gmail.com

Sa nu precupetim niciun efort...

Va amintiti de cate ori ni se spunea inainte de '89... "sa nu precupetim niciun efort"? Erau unii care ne tot dadeau lectii, n-as putea preciza despre ce. Majoritatea era asa tabacita de loviturile cu lemnul din limba activistilor incat discursurile lor nu doar ca nu erau deloc mobilizatoare ci efectul era invers...
Te apuca o lehamite de abia asteptai sa ajungi acasa sa dai drumul la un vinil capitalist sa te dregi putin. Apropo de vinil, o stire care v-ar putea interesa.

Si pentru ca  astazi "sa nu precupetim" m-a iritat tare de tot, m-am apucat sa-l disec: cine precupeteste? Precupetul. Definitie (cf. dexonline):
precupéț (precupéți), s. m. – 1. Vînzător ambulant de verdețuri și produse de casă. – 2. Negustor, comerciant. – Var. înv. precupici. Sl. prĕkupici sau bg. prĕkupec (Miklosich, Slaw. Elem., 40; Conev 77), cf. cupeț. – Der. precupeață, s. f. (vînzătoare); precupi, vb. (înv., a negustori, a face comerț), din sl. prikupiti, sb. prekupiti; precupeți, vb. (a face negoț; a specula; a vinde scump; a economisi; a se tocmi); precupețeală, s. f. (tocmeală; speculă). 

Epigrama - celui ce se cearta singur

Vorbeste muscand cuvinte cu furie
Ah, ce i-as spune si ce i-as face chiar!...
Dar tac; cuvinte imi arunca doar el mie
Nu vreau sa conversez cu un magar!

Entre charme d'autrefois et confort d'aujourd'hui: Hotel Plaissance

"Intre farmecul de odinioara si confortul de astazi"...
Asa este caracterizat Hotel Plaissance pe saitul propriu si imaginile vorbesc de la sine.
Nu mai stiu cum am ajuns pe acest sait dar stiu ca vizita virtuala m-a relaxat.
Mi se pare un hotel charmant cu imprejurimi incantatoare.
Merita sa-l retineti, cine stie, poate vreodata o sa ajungeti pe-acolo.

Nevinovatul - proza arhiscurta scrisa pentru concursul Codul Bunelor Mamifere

- Rostogol, recunosti fapta ?
- Nu sunt eu faptasul, onorata instanta! Cand se deschide usa, ma rostogolesc pe scari ca o minge, direct afara, in fata blocului. De altfel, sunt educat, n-as face asa ceva!
Rostogol, alb si pufos, cu o expresie de nedumerire pe chip, cu ochii umezi, era intruchiparea nevinovatiei. A fost achitat si lasat sa iasa. Indata, a tasnit pe scari si a coborat patru etaje fuga-fuguta. Doar la etajul intai, in dreptul unei usi anume, s-a oprit, a amusinat si a ridicat piciorul din spate - dupa o scurta ezitare, ce-i drept.
Apoi, ca si cand nu s-ar fi intamplat nimic, a pornit mai departe dand vesel din coada si rostogolindu-se pe scari ca o minge.

Copilul s-a nascut viu, dar...

Cand a realizat ca fi-su e pitic, Separache care avea aproape doi metri inaltime, a inceput sa se indoiasca ca ii e tata, mai ales ca stia de legaturile Imaculatei, mama copilului, cu niste barbati mici de statura, si nu cu unul sau doi, ci cu sapte. Copilul se nascuse viu, deci dobandise drepturi, inclusiv in calitatea lui de fiu al lui Separache, doar ca acesta considera acum ca Art. 36 din Codul Civil ar trebui completat astfel incat un copil nascut viu sa beneficieze de drepturi doar daca se naste... intreg.

(Text scris pentru concursul de proza arhiscurta Codul Bunelor Mamifere, etapa a cincea).

Inelul de logodna

Isi privea mana micuta pipaind cu degetul mare inelarul pe care trona un inel ciudat, cam larg si cam gros pentru degetul delicat pe care se afla. Dar ei nu-i pasa, era inelul ei de logodna, cel mai frumos inel din lume.
Tesea ganduri cu repeziciunea unui zbor de pasare asteptata la cuibul ei de puisorii ce trebuie hraniti.
Si ar mai fi facut-o mult timp daca reveria nu i-ar fi fost curmata brusc:
- Ioana, am pus adineaori un surub pe masa, l-ai luat tu?
- Da tata, ti-l dau inapoi imediat, poftim!

Miercurea fara cuvinte

Daca eram intr-o barca, mai aproape de ratusca cea singuratica, i-as fi fotografiat oglindirea in apa lacului.
Asa... am numit aceasta fotografie "Solitudine".
Ce alt titlu i-ati pune?
De ce ne place sa ne "botezam" fotografiile?
Ce-ar fi sa nu le mai spunem poze sau fotografii, ci "oglindiri"?

Internetul si-a gasit Nasul

O veste pentru cei ce nu au aflat inca:
Radu Moraru, cunoscut realizator tv mai ales de pe vremea cand lucra la B1TV, si-a facut blog (il puteti gasi aici) si a afirmat ca are mare incredere in internet.
In ce fel, ce asteapta de la internet?
I-as pune si alte intrebari dar cand intra omul intr-un spatiu in care tu te afli mai demult nu-l iei la intrebari, ii spui bun venit si eventual ii dai un scaun.

Un scurt metraj grecesc transformat in reclama Cosmote

In varianta romaneasca ma deranjeaza elementul de premeditare - batranul avea caietul la el.
De asemenea, faptul ca batranul intreaba de mai multe ori e mult mai justificat si mai putin plat in varianta originala, in reclama batranul parca  o cauta cu lumanarea...
Voi ce credeti? 

Constatare

Cu cat inaintez in varsta sunt mai timid cu desteptii si mai indraznet cu prostii.

Reporter de Bucuresti

Pe o strada laturalnica din Bucuresti dupa care aproape incepe campul, pe care ajungi de nevoie caci altfel n-ai ce cata pe acolo daca nu ti-ai propus sa vizitezi blocuri gri, te asteapta o surpriza.
Stim toti cum sunt cartierele cu cutii de chibrituri asezate unele peste altele (asta e o formulare-cliseu dar cum sunt si reporteri adevarati care baga clisee la greu... sigur ca daca as fi pe un stat de plata as face niste eforturi!).
Stim si cum este imprejurul blocurilor gri - buruieni si garduri care le pazesc.
In ultima vreme lucrurile s-au mai schimbat, in jurul unor blocuri au aparut locuri verzi, aranjate frumos, dar ceea ce am gasit pe strada cu pricina arata o preocupare pentru frumos asa cum romanii, de regula, au numai pentru curtea proprie.
Nu sunt fan "pitici de gradina" sau alte chiciuri de ghips sau cauciuc, la mine daca nu-i mâta, cainele sau calu' (exagerez putin) slobod prin curte degeaba pui o caruta de pitici; dar mi-au placut aleile cu dale de piatra, casuta pasarelelor din copac si roaba de lemn.
Cel mai mult, insa, mi-a placut ca locul din fata blocului a fost tratat ca propria curte.

Sper ca fotografiile sa fie graitoare, dati click pe ele pentru a le mari sa vedeti mai bine, s-ar putea sa va placa...

Cand mananci, mananci, nu servesti masa

Din motive de zidarie, la un moment dat am chemat un nea zidar, cam indolent dar cu opinii clare.
Omul stia ce "se merita" si ce nu, ori ca "e destule d-alea" si "decat putine din cealalalte", ce mai, firoscos nevoie mare! Altfel un amarat ca toti amaratii, care manca de pe ziar.
Uneori, Nea Zidarul isi permitea sa manance de pranz la o bodega; atunci respectul de sine ii crestea brusc si nu mai spunea "am mancat" ci "am servit masa".
As fi putut sa-l intreb: "cum , bre, ai servit masa, esti si chelner?" dar l-am lasat sa se simta bine, sunt interlocutori pe care nu are rost sa-i corectezi.

Acest articol nu ar fi existat daca, spre surprinderea mea, n-as fi citit azi intr-un  blog remarcabil, cu articole scrise impecabil din toate punctele de vedere, ca autoarea, o jurnalista exceptionala, "a servit masa".
Asa se face ca mi-am amintit de zugrav si m-am gandit ca e timpul sa-l fac erou de articol.
Daca blogul meu ar avea traficul lui Z o s o, de pilda, ceea ce am scris aici ar insemna promovare pentru blogul cu pricina (am pus un link mai sus). Asa, nu e decat  ceea ce e, un articol pe un blog cu intentii bune, fara sanse de a fi citit de prea multi.
Intentia ar fi ca autoarea respectiva sa nu ramana cu un minus, (masa se ia, nu se da!) dar nu as vrea sa-i scriu un comentariu in acest sens desi nu cred ca mi-ar purta pica (cred ca e ca mine, eu n-as purta pica, dimpotriva - aviz amatorilor).
Inca mai ezit... sa-i las fetei la comentarii un link spre articolul meu?

Jocul cu pixeli

Tam-nisam m-a apucat sa personalizez mai mult blogul; asa ca: am desenat litere, am decupat (cut), am lipit (paste), am carpit (lipit pixeli de aceiasi culoare cu fondul peste care am lipit)...
Dupa sute de miscari si incercari aruncate la cosul de gunoi (recycle bin) a iesit ceea ce vedeti nou pe blog: un header in culoarea mea preferata.
Nu stiu daca blogul e mai aratos asa, (mie-mi place) dar am satisfactia ca e unic.
Pe net se gasesc o multime de headere "de gata", ai de unde alege si probabil ca gasesti si unul care sa te reprezinte dar mie nu-mi place sa iau din alte parti ce pot sa fac cu mana mea (si cu capul, sper - specialistii web-design sunt rugati sa nu faca haz pe seama mea!).
Jocul cu pixelii l-am inceput demult dar de data asta am depasit limitele unui joc, prea m-am incrancenat!
Nebunie curata!
Dar mi-a placut.

Curaj, nu gluma!

 





Am gasit o gaurica!
Ia sa bag un degetel
Si sa scormonesc nitel...
Am curaj, sunt baietel!


 Comentariu admirativ:
Ca sa faci asa ceva, chiar iti trebuie curaj... Daca gaura e rea si inhata degetelul?
Fiind miercuri, s-au adunat mai multi curajosi intr-un loc binecunoscut.

Promovare prin promovare

Mai in gluma mai in serios, eu nefiind in bransa de promovare-publicitate-reclama, am facut un banner pentru o agentie de turism, mica dar de folos pe vremea cand calatoream (acum o fac destul de rar din motive destul de financiare).
Numele agentiei este foarte ofertant pentru cine isi propune sa-i faca reclama, se numeste Ursul Trubadur.
 Mi-am propus sa desenez un urs simpatic si comunicativ.
Am desenat un cap de urs cu mausul si am dat o rima (ca am destule).

Ma uit la ce a iesit si ma intreb daca e un banner reusit.
De asemena ma intreb in ce masura poate promova un blog daca pe el se promoveaza produse sau servicii. Mai ca m-ar tenta sa aflu.

Un nume care ma reprezinta - proza arhiscurta scrisa pentru concursul Codul Bunelor Mamifere

 "Orice persoana are dreptul la numele stabilit sau dobândit, potrivit legii" - Noul Cod Civil, Art. 82.

 Legea da dreptul la numele dobandit dar da si dreptul sa-l schimbi. Mie nu mi-a placut niciodata numele dobandit de la tatal meu, domnul Separache, care in cele din urma m-a recunoscut drept fiu, cu toate ca eu sunt pitic purtator de bocanci - caci piticii poarta intotdeauna bocanci. Norocul a facut sa ma insor cu o femeie care a dorit sa-si pastreze numele dinainte de casatorie. Si cum eu voiam sa-mi schimb numele cu un nume care sa ma reprezinte, am luat numele sotiei. Acum ma cheama Separila.

Inutilitatea Art.273 din Noul Cod Civil - proza arhiscurta scrisa pentru concursul "Codul Bunelor Mamifere"

Nota: Articolul 273 din NCC prevede: "Este interzisa incheierea unei noi casatorii de catre persoana care este casatorita".

Dupa ce ofiterul starii civile i-a declarat casatoriti, s-au sarutat, cam oficial, apoi au tasnit razand si tinandu-se de mana prin tunelul de flori pregatit pentru ei, afara. A urmat o ceremonie religioasa emotionanta. Fiecare cuvant al predicii li s-a intiparit in minte. Fiecare cuvant al predicii a daltuit in sufletele lor tinere un legamant alcatuit din aceleasi cuvinte gandite si nerostite: "tu, doar tu, vei fi perechea mea, atat cat voi trai". L-au pecetluit apoi cu un sarut deloc oficial.

Sambata galustilor expresive

Sambata am facut galusti cu prune care au intrunit un cumul de calitati: pufoase, cu aroma discreta de scortisoara, calde, delicioase.
Dupa ce le-am asezat frumos pe o farfurie am gasit de cuviinta sa le fotografiez, poate cu gandul la miercurea fara cuvinte.

Privind fotografiile am gasit, tam-nisam, ca galustile mai au o calitate: sunt expresive.
Daca nu ma credeti priviti poza urmatoare, eventual dati click pe ea sa se mareasca.

Bigamia salveaza Romania

Amantlacuri ca in Romania, mai rar! Barbatii, chiar si cei mai parliti, au in sange instinctul de vanator, iar femeile vor sa fie in pas cu moda - sa zicem. De cele mai multe ori, amantlacurile au drept consecinta destramarea familiilor, agitatie si nebunie. Cineva care se afla undeva sus, dupa unii, si jos, foarte jos, dupa altii, isi rade in barba: "Na, fir'-ati ai dracu', ati vrut revolutie!". 

O solutie care sa scuteasca romanii de necazuri exista: legalizarea bigamiei.

Text de 500 caractere, scris pentru concursul de proza arhiscurta Codul Bunelor mamifere (CBM), etapa 2, tema "Bigamia".

Mi-a scris un copac...

Da, mi-a scris un copac, daca nu credeti vizualizati comentariile postarii precedente.
Cred ca e un copac frumos, ce copac nu e frumos?
Copacul care mi-a scris mie mi-a indicat sa merg  a i c i, am mers si am intalnit mai multi copaci.
Un copac stie si poate sa faca multe lucruri: mai mult aer, mai mult verde, mai multe locuri unde se pot odihni aripile cerului...
Parcul Izvor va fi un loc cu multi copaci, cu atat mai multi cu cat contribuim fiecare macar cu un cuvant.


Gasiti galeria mea cu copaci apasand aici (cu mausul nu cu degetul pe ecran).

Cand tu...

... ai facut un superb "oaaaa", intr-o vineri, cam la ora aparitiei acestui articol, eu eram o fetita speriata. Mi-ai fost luat si adus la piept cand te-ai trezit din somn, infometat.
 Cand tu ai ajuns la pieptul meu totul din jur s-a sters, ai ramas doar tu.
Cand tu ai deschis prima oara ochisorii, (s-a intamplat in timp ce sugeai), ti-ai infipt privirea drept in ochii mei. N-am sa uit niciodata privirea aceea patrunzatoare a unor ochisori bleumarin, o nuanta inchisa de bleumarin in care scanteiau doua luminite.
Cand tu ai scos primul hohot de ras - s-a intamplat la 4 luni cand iti faceam baie si faceam ca broasca, a fost cel mai amuzant moment din viata mea.
Cand tu ai hohotit apoi de fiecare data cand faceam ceva nastrusnic am realizat ca erai exact asa cum doream, un mare ghidus.
Cand tu ai spus primul "ma-ma", cumva rugator, inima mi-a facut poc-poc.
Cand tu ai spus primul "ta-ta" l-am chemat repede pe tata si ne-am bucurat impreuna privind rodul iubirii noastre.
Cand tu ai facut primii pasi ai fost atat de nostim si viteaz!
Cand tu te cuibareai la pieptul meu si suspinai de bine, am stiut ca o sa fac totul ca mereu sa-ti fie asa.

Cand imi spuneai "mama pănoasă" (mama e frumoasa) am stiut ca nu voi primi niciodata un compliment mai frumos.
Cand tu ai facut primii pasi pe munte, la 3 ani, ai inceput sa iubesti muntele, ca si mine.
Cand tu ai mers la scoala erai deja un omulet responsabil, atat de sclipitor!
Cand tu ai fost partenerul meu de inot, ski, patinaj, ma simteam minunat - chiar daca ma prefaceam suparata cand ai inceput sa ma intreci la toate in scurt timp.
Cand tu ai inaintat prin ani, ai revarsat peste mine un fluviu de impliniri iar eu am stralucit de fericire pentru fiecare succes al tau.
Cand tu ai devenit matur te-am lasat sa zbori asa cum ai vrut, erai atat de dornic sa iti iei viata in propriile maini!
Cand tu ai zburat lin si frumos n-am facut decat sa te observ si sa fiu fericita.
Cand ai devenit barbat ocupat cu ale tale am rugat pe Domnul sa te aiba in paza si sa-ti fie el aproape la orice pas, sa te vegheze si ajute.
Ti-as fi scris toate acestea doar tie, pe mail, dar mi-ai spus odata ca mailurile mele te plictisesc.
Sa-ti fie bine, puiul mamei!

Chestie de intonatie si de punctuatie

Una e cand auzi :
- Am facut pe caieeet... si vezi o scolarita care povesteste cu incantare ce a facut la scoala.
Alta e cand auzi:
- Am facut pe caiet!
Si vezi un bebe de 2 anisori cu pantalonii in vine si cu o figura vinovata.
Cand vorbesti conteaza intonatia.
Cand scrii conteaza punctuatia.

Postare din categoria " una-i una, alta-i alta".

O mana de flori de noapte pentru miercurea fara cuvinte

Miercurea mea fara cuvinte a inceput noaptea, asa ca am adus flori de noapte...
Altii, mai harnici, s-au adunat aici, dupa crizanteme si dalii.

Un om de nimic

Pitic cum sunt, mult timp am crezut ca eu n-am tata ca toti copiii, sau, cel mult, am si eu undeva in lume, o jumatate de tata. M-am obisnuit cu acest gand, chit ca maica-mea ma tot zgandare sustinand ca domnul Separache e tatal meu. Cum as putea s-o cred? Domnul Separache e o prajina de om de doi metri pe cand eu am 90 de cm cu tot cu bocanci - piticii poarta tot timpul bocanci. Despre domnul Separache, unii spun ca e un om de nimic. Altii spun ca e un pitic de om si asta imi cam da de gandit. 

Text scris pentru concursul de proză arhiscurtă Codul Bunelor Mamifere (CBM)

Viata ca un ghem

Incerci sa extragi capatul unui fir dintr-un ghem de ate incalcite. Vrei sa descalcesti atele ca sa dapeni un ghem frumos. Il gasesti, tragi de el, dapeni. O vreme firul se extrage usor si ghemul prinde contur. Apoi apare un nod.
Tragi, smucesti, incerci sa separi firul de depanat de restul firelor, degeaba, se blocheaza, te incurca nemernicul de nod, e de nedesfacut. Daca scapi de nod eliberezi firul si continui depanatul.
Rupi.
Innozi.
Acum firul se extrage usor si reiei depanatul.
Ai vazut? Merge!
Jubilezi.
Ghemul se dapana, se mareste. Cand sa te obisnuiesti cu binele se formeaza alt nod, in jurul lui un guguloi, incalceala dracului!
Rupi. Dapeni fara greutate, dapeni iar, dapeni, dapeni pana rupi. Pana la urma ajungi la capat, ghemul nu e chiar frumos cum ai crezut ca va fi dar s-a depanat.
Viata porneste de la un capat. Te duci pe firul ei, si, fire entuziasta, rupi si inozi cu spor de mai multe ori.
La drept vorbind problema cu nodurile, ruptul si innodatul e mult mai simpla... Ajungi oricum la capatul celalalt al vietii.
Tags: viata, fire incalcite, descalcite, depanat

Cu carul sau cu harul?

Mai bine cu harul, zic: sa scrii putin si bine. Daca scrii mult si bine, e si mai bine, chit ca nu se stie cat din ceea ce scrii se si citeste - in ziua de azi lumea e grabita. Mai exista si exceptii, unii scriu si bine si "cu carul" si mai sunt si cititi. Varianta cea mai proasta e sa scrii putin si fara har. Sper ca textul de fata nu e o mostra...

Povestea greierasului meu

Cum a patruns in locuinta, nu stiu, poate a fost adus pe vreun stiulete de porumb si a sarit de pe el la timp, astfel incat sa nu ajunga si el in oala, la fiert.
Intr-o noapte s-a pus pe cantat cu gura pana la urechi. Am luat-o dupa carait si am ajuns aproape de locul de unde ieseau sunetele. Ma asteptam sa gasesc un greieras negru si viguros dar nu zaream nimic. In cele din urma am depistat o insecta firava, aproape transparenta. Mai, sa fie! Ce-o fi asta? Am aflat ca se numeste cosas - e un fel de lacusta care scoate un sunet asemanator celui ce insoteste cositul. 
Acum stiam ca e cosas dar imi placea sa-i spun... greieras: "Hai, greieras, canta!".
Si cand se facea liniste deplina, el canta, iar eu il ascultam pana ce adormeam.
Cateva nopti a tot cantat cu putere. S-a mutat din locul stiut chiar pe balamalele unei usi si fiindca imi era frica sa nu fie strivit, l-am prins si l-am mutat intr-un loc mai sigur. 
N-a mai cantat.
In noaptea urmatoare l-am asteptat din nou. Linistea se instalase demult dar el intarzia sa-si faca simtita prezenta. Incepusem sa-mi fac griji, nu cumva a sarit de la locul lui si am calcat pe el? Sau, daca s-o fi uscat de atata caldura ori o fi murit de foame?
Trebuia neaparat sa cante, sa-l gasesc si sa-l duc pe balcon unde geamul era larg deschis, poate va dori sa plece.
De-ar canta!
Tacea.
Tarziu de tot, aproape adormisem, a scos un sunet cam trist si scurt, apoi, tarrr-tarrr, a inceput concertul.
A cantat indeajuns incat sa sar din pat, sa-l gasesc si sa-l duc pe balcon. Cred ca i-a placut schimbarea, caci, a inceput sa cante imediat.
In noptile care au urmat n-a mai dat niciun semn de viata.
A inceput sa-mi lipseasca.
De afara, in linistea noptilor inca de vara, se aud taraituri incalecate intre care incerc sa recunosc taraitul greierasului meu. Nu-mi mai lipseste, vreau sa cred ca e si el in corul acela numeros.
Mai greu o sa-mi fie cand va pleca vara si noptile vor amuti.